Te (bo)botez și... (de)botez

Mă întrebați dacă exist cu adevărat? Habar nu am. Certificatul de naștere l-am pierdut... însă păstrez o chitanță, tăiată de preot la botez. (Valeriu Butulescu)

            Sunt multe lucruri care stârnesc indignarea în rândul creștinilor, dar probabil nu există altceva mai ciudat ca o ceremonie ateistă de „de-botezare” (Westerville, Ohio, SUA). De asemenea, site-ul Societății Naționale Seculare a Marii Britanii oferă la un preț modic certificate de „de-botezare” celor sătui de creștinism: După o cercetare atentă, subsemnatul ______________, botezat fiind în rit creștin renunț la biserica ce a oficiat botezul. Resping, de asemenea, crezurile ei și toate celelalte superstiții, crezuri perfide conform cărora orice prunc are nevoie să fi curățit de păcatul originar. Doresc să fiu exclus din rândurile credincioșilor acestei biserici. (http://www.secularism.org.uk/debaptism.html)

 

La început a fost... altfel

În creștinism, botezul (gr. Baptizo – a afunda, a scufunda, a boteza) este un ritual în care este folosită apa, prin care cineva intră în legământ cu Dumnezeu, fiind admis totodată ca membru al unei biserici. Ioan Botezătorul a adoptat scufundarea baptismală ca element central al predicării „botezului pocăinței, pentru iertarea păcatelor” (Luca 3, 3). Însuși Domnul Iisus Christos (deși fără păcat) a venit la Iordan în calitate de candidat la botezul lui Ioan, gest ce întărește și mai mult faptul că lucrarea lui Ioan Botezătorul era sub călăuzire divină.

            Privind la modul în care oamenii au folosit apa ca element ritualic de-a lungul timpului, analizând chiar modalitatea în care se practică astăzi botezul la mai toate bisericile care „chipurile” vor să se respecte (stropire, turnare, foarte rar scufundare - și atunci în majoritatea cazurilor este vorba de prunci), nu poți să nu te gândești oare ce s-a schimbat, ce anume a făcut ca în pofida exemplului Mântuitorului, a numeroaselor dovezi arheologice (în locul unde boteza Ioan în Iordan apele erau adânci, numeroasele baptisterii din bisericile primului secol) să se ajungă la un botez prin stropirea sau turnarea apei, la un botez cu petale de trandafir, la un botez al pruncilor ce implică aruncarea copilului de pe acoperiș pe o pătură ținută întinsă de bărbați (act practicat de o mișcare din India)?

            Puțină istorie...

            Folosirea apei ca element purificator a fost larg răspândită în mai toate religiile lumii, fiind elementul comun în activitățile religioase. Scopul ritualurilor de spălare era acela de a elimina necurățiile trupești în vederea unor anumite activități religioase, în special înainte de a intra în temple.

            La evrei, Tora prevedea în Numeri 19 o baie rituală (mikvah) pentru eliminarea necurățiilor în vederea restaurării stării inițiale de puritate.(http://ro.orthodoxwiki.org/Botez) Există în Scriptură multe aspecte ce necesitau o astfel de baie rituală, pornind de la ajunul Zilei Ispășirii, pregătirea pentru Sabat și continuând cu menstruația, nașterea, relațiile sexuale, eliminarea de lichid seminal în timpul somnului, bolile de piele, contactul cu persoane sau animale moarte, toate acestea necesitau curățirea cu apă. Ulterior, convertirea la iudaism necesita o mikvah,inițierea fiind similară convertirii creștine.

Pornind de la evidențele scripturistice și „îmbogățirea” acestora cu elemente transmise pe cale orală (Mișna, Talmudul), curățirea cu apă a începută să implice uneori doar spălarea mâinilor, stropirea și doar în cazurile amintite scufundarea completă. Rabinii care au alcătuit Septuaginta (traducerea Vechiul Testament în limba greacă) se spălau pe mâini în fiecare dimineața înainte de rugăciune și de lucrul propriuzis, iar Josephus Flavius relata că necesitatea spălării era motivul pentru care o sinagogă era construită în apropierea unei ape. Întrebat în cadrul unui interviu dacă este necesară spălarea mâinilor înaintea rugăciunii și a citirii Torei, rabinul Menachem Posner declara că acest lucru este obligatoriu dacă „în timpul unei zile mergi la toaletă sau te-ai scărpinat în cap.”

În 2006, Comitetul Legilor și Standardelor Evreiești ale Iudaismului Conservator a reafirmat cerințele tradiționale conform cărora femeile trebuie să facă baia rituală după menstruație, contactul cu un mort necesită stropire cu apă și cenușă de la o vacă roșie, etc. și aceasta în contextul în care Templul de la Ierusalim nu mai există.(http://en.wikipedia.org/wiki/Ritual_purification)     

            În ce-i privește pe musulmani, ritualul de purificare a fost necesar în special pentru rugăciune. Pentru o forma mai „gravă” de întinare cum ar fi menstruația, atingerea de un cadavru, contactul sexual și uneori chiar înaintea rugăciunii de vineri este neceară o baie rituală (ghusl). Există și alternative „uscate” care implică nisip sau pământ (tayammum) pentru cei necurați în dreptul cărora folosirea exterioară a apei le-ar periclita sănătatea. De asemenea, pentru o curățire ce nu implică niciun aspect din cele menționate anterior este suficientă spălarea feței, brațelor, capului, picioarelor și un periaj al dinților.

            Nici la egiptenii antici lucrurile nu stăteau altfel când era vorba de contactul cu o zeitate sau de curățirea ritualică. De exemplu, egiptenii considerau porcul ca un animal necurat și dacă un egiptean ar fi atins un porc el trebuia să meargă la râu și să se scufunde cu tot cu haine. De asemenea, nu aveau voie să intre în templu nespălați. (Baptism in the Early Church: history, theology and liturgy in the five centuries, Everett Ferguson, Erdmands: 2009 )

            În ceea ce privește hinduismul, o parte importantă a ritualului de purificare era scăldatul întregului corp, în special în râuri considerate sfinte (Gange), înainte de orice festival sau după moartea cuiva, în vederea menținerii stării de puritate. Este interesant de amintit ritualul numit abhisheka (stropire) ce implica o îmbăiere a întregului trup în apă, lapte covăsit, lapte, miere și unt de bivoliță. Acest act era folosit în cadrul inaugurărilor de monarhii religioase și politice, dar și pentru alte binecuvântări speciale. (http://en.wikipedia.org/wiki/Ritual_purification)

            Trebuie știut faptul că până și azi, la aproape 2000 de ani de când multe lucruri menționate în Vechiul Testament ca fiind necesare pentru curăția trupului și spiritului și-au găsit împlinirea în Christos, multe din popoarele amintite au rămas doar la băi și spălări ritualice, mai degrabă pentru păstrarea igienei decât ca legământ cu Dumnezeu.

            Și totuși... diferiți de majoritate

            Nu toți credincioșii au gândit și și-au raportat viața liturgică la spiritul „turmei” în ceea ce privește botezul. O astfel de grupare, altfel decât majoritatea, a fost gruparea anabaptistă. Anabaptiștii (rebotezătorii) au fost creștinii Reformei radicale. Termenul a fost introdus de criticii lor care obiectau împotriva practicii rebotezării adulților care mai fuseseră botezați în copilărie. Practicând botezul adulților, anabaptiștii, și ulterior baptiștii, au pus mare accent pe credința personală, de aici reieșind ulterior multe din principiile după care se raportau la societate: pacifismul, libertatea de conștiință, opoziție față de pedeapsa capitală, separarea bisericii de stat, punerea laolaltă a bunurilor. Ulterior baptiștii s-au diferențiat de anabaptiști prin faptul că au acceptat să se implice în politică și să dețină funcții administrative, au acceptat să facă parte din armată și chiar să participe la războaie (dacă le considerau juste).

Banalizarea unui legământ

            Oamenii lui Dumnezeu s-au raportat întotdeauna la botez prin prisma exemplului Domnului Christos, care s-a botezat ca persoană adultă (30 ani) într-un loc unde Ioan Botezătorul îi boteza pe oameni prin scufundare. Totodată, pentru creștinii adevărați botezul a fost un act unic și nerepetabil, asemenea circumciziei iudaice.

            De-a lungul istoriei, oamenii, pornind de la simple ritualuri de spălare a mâinilor, capului, periajul dinților și continuând cu băi rituale, au desacralizat momentul botezului, acesta devenind ceva comun. De cele mai multe ori „repetiția este mama învățăturii”, însă în cazul botezului repetarea a făcut ca să-și piardă efectiv semnificația, practica botezului invadând chiar și sfera non-religioasă. În Brazilia artele marțiale de tip capoeira includ o ceremonie anuală pentru promovare cunoscută sub numele de... batizado (lit. botez). Pentru practicanții participanți la primul lor batizado, un instructor senior pregătește un nume special pentru acea ocazie, ca un semn că ei au fost primiți în comunitatea Capoeira-ilor.( http://en.wikipedia.org/wiki/Baptism). Ciudată practică în contextul în care de-a lungul timpului folosirea apei într-un ritual a fost strict legată de curațire sau pregătirea pentru intrarea în contact cu divinitatea.

            De ce ne-ar mai mira acest lucru? Astăzi ne (bo)botezăm, ne „iordănim”, am ajuns să „botezăm” până și casele, caii sau chiar... gerul (!stupid), să „manelizăm” chiar momentele în care, să zicem, că preoți „botează” lucruri neînsuflețite (Izbiceni, Olt – Boboteaza mai ceva ca revelionul).

Ciudată lumea aceasta în care trăim! Astăzi, nu este îngrijorător doar faptul că oamenii nu mai cred în Dumnezeu, nu mai participă activ la actul închinării, ci și mai disperată devine situația în momentul în care „creștinii” aceștia încep să se dezică de Dumnezeul care-i menține în viață, să-și „scuture praful de pe picioare” în fața bisericii care le-a dat identitate, să invite preoții să „boteze” lucruri și chiar să se „de-boteze”.

Botezul este un act sfânt, este un legământ pe care-l faci cu Dumnezeu, un legământ prin care arăți martorilor văzuți și nevăzuți că ceva în viața ta s-a schimbat, prin puterea lui Dumnezeu. Fie ca prin „botezul în moartea Lui, fiind îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă”. (Romani 6, 4)