Catolicismul sub foc încrucișat

Asigurând ajutor. Creând speranță. Schimbând vieți.

Declarația de Misiune a Serviciului Social Catolic al Diocezei Charlotte

            Era o zi de marți, 20 martie 2009, și liderii Universității Catolice Notre Dame (Indiana, SUA) făceau publică decizia ca președintele Barack Obama să susțină discursul serbării de sfârșit de an universitar. Decizia bordului universității a stârnit critici serioase din partea multor credincioși catolici, legalizarea avortului și încurajarea studiilor având ca suport celulele stem de către actualul președinte, constituind baza acestor critici. A fost inițiată chiar o petiție care a intitulat decizia drept „o atrocitate și un scandal”, prin care i se cerea Părintelui Director „să oprească această parodie imediat”. „Această națiune are o mulțime de lideri implicați în Biserică (Catolică), în afaceri, în probleme de drept, în educație, în politică, în medicină, în servicii sociale și în multe alte domenii care ar putea de departe să primească această onoare ”, mai preciza petiția. (http://www.catholicnews.com/data/stories/cns/0901364.htm).

O religie influentă

            Istoria papalității și a ideii de „catolicism” este mai mult decât istoria unui stat (Vatican) sau a unei instituții (Sfântul Scaun), ci este intersecția multor fapte reale cu narațiuni imaginare, este suma unor ritualur, dar și a unor secrete păzite încă cu strășnicie. Cu toate acestea, rolul pe care Biserica Catolică l-a avut în civilizarea omenirii este remarcant, întrețesându-se chiar cu formarea civilizației vestice. 

            În ce privește familia, structurile sociale ale Imperiului Roman susțineau ideea că femeia era inferioară bărbatului din punct de vedere intelectual și fizic, limitată în drepturi, fiind în mod natural dependentă de acesta. În viața de familie, doar bărbații puteau avea amante, prostituate sau concubine, avortul și infanticidul fiind la ordinea zilei practicat de toate clasele sociale. Odată însă cu adoptarea Creștinismului ca religie de stat de către Imperiul Roman lucrurile au început să devină mult mai clare. Părinții bisericești au fost primii avocați care au pledat împotriva poligamiei, avortului, infanticidului, abuzului copiilor, homosexualității și incestului. Odată cu marea schismă, în ce privește Occidentul, Biserica Catolică a influențat conceptul căsătoriei privindu-l ca un sacrament.

            Legat de problema sclaviei, inițial Biserica Catolică a acceptat ideea ca parte integrantă a vieții sociale, doar mai târziu câțiva papi au abordat subiectul în câteva bule papale, directivele rămânând fără ecou. Tentative în arii restrânse au înregistrat succese de-a lungul timpului, de pildă papa Paul al III-lea reușind să abolească sclavia în India. Abia în 1839, prin bula papală In Supremo Apostolatus, papa Grigore al XVI-lea a condamnat orice formă de sclavie.

            Istorici ai științei, incluzând și necatolici, precum J.L. Heilborn, A.C. Crombie etc., au susținut influența Bisericii Catolice în ce privește dezvoltarea civilizației, nu doar prin salvarea rămășițelor civilizației antice de către călugări în fața triburilor barbare, dar și prin promovarea diferitelor ramuri ale științei în universitățile proprii. Implicarea iezuiților în astronomie, genetică, meteorologie, seismologie etc., i-a făcut să devină „părinții” acestor științe. Îi putem aminti aici pe Gregor Mendel, pionier în studiul geneticii, Roger Bacon, franciscan – primul avocat al metodei științifice, Henri Becquerel, care a descoperit radioactivitatea, Galvani și Volta, pionierii electricității și telecomunicațiilor, etc.

            Sunt mulți istorici care spun că, astăzi, datorăm mult Bisericii Catolice pentru ceea ce avem în artă și muzică, sub patronajul papilor renașcentiști, artiști precum Michelangelo, Raphael, Bernini sau Leonardo da Vinci desăvârșindu-și opera. S-ar putea scrie foarte mult și despre muzica religioasă scrisă special pentru Biserica Catolică, muzică cunoscută azi în cultura vestică sub numele de „clasică”.

            Cu siguranță nu putem să nu amintim contribuția pe care a avut-o Biserica Catolică în domeniile social și educațional. Datorită doctrinei sociale, biserica a motivat lideri să se implice în problemele sociale și să înființeze un întreg sistem de spitale în Europa Medievală, spitale chemate la existență să ofere hrană pentru săraci, bolnavi și vârstnici. De asemenea, istoria arată că în teritoriile unde a pătruns Evanghelia, primii oameni care au înființat școli au fost catolicii.

(http://wapedia.mobi/en/Role_of_the_Catholic_Church_in_civilization?t=5).

            Câteva cifre...

            Sumarizând misiunea Bisericii Catolice, papa Benedict al XVI-lea a declarat că „responsabilitatea proclamării Cuvântului lui Dumnezeu, celebrarea sacramentelor și lucrarea de binefacere” reprezintă misiunea lăsată de Christos bisericii Sale. Plecând de la această declarație nici nu este greu de înțeles de ce în anul 2000 (cifrele se actualizează la 10 ani) numărul instituțiilor catolice (638.116) atingea cote uimitoare, acestea incluzând numărul parohiilor (408.837), școlilor primare și secundare (125.016), universităților (1.046), spitalelor (5.853), orfelinatelor (8.695), azilelor și centrelor pentru persoane cu dizabilități (13.933), dispensarelor, leprozeriilor și a altor instituții (74.936). Este ușor de priceput și creșterea numărului enoriașilor Bisericii Catolice de la 437 milioane de adepți, în 1950, la 1 miliard 147 milioane, în 2007. (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/xx.html)

 (http://en.wikipedia.org/wiki/Catholic_Church#Catholic_institutions.2C_personnel_and_demographics).

            Și principii nobile...

Sursa de inspirație pentru toate instituțiile amintite anterior a fost și încă este Doctrina Socială Catolică, din care se pot sumariza câteva principii de bază, și anume: Viața și demnitatea ființei umane ce se află în permanentă amenințare din partea legalizării avortului și eutanasierii, clonării, folosirii în cercetare a celulelor stem, războiului sau pedepsei capitale, dreptul fundamental la viață fiind cel mai important drept al unei persoane. Familia (instituția căsătoriei) este văzută ca instituție socială centrală care trebuie să fie susținută și întărită. Acțiunile întreprinse sunt în mod special pentru cei săraci și vulnerabili, într-un context în care prăpastia dintre săraci și bogați se adâncește pe zi ce trece, punându-se accent pe demnitatea muncii și drepturile salariaților ce trebuie respecate. Principiul solidarității vede întreaga lume ca o familie care depășește granițele naționale, rasiale, etnice, economice sau ideologice. Iar grija față de creația lui Dumnezeu se manifestă prin grijă față de planetă, față de oameni.

            Contra-reforma continuă

            Privind în ansamblu implicarea Bisericii Catolice în domeniul social așa cum am arătat, privind la declarațiile de intenție dar și la cea de genul celei făcute de profesorul Alan Schreck conform căreia „în prezent, Biserica Catolică operează cu cel mai răspândit sistem școlar nonguvernamental”, că deținea cea mai răspândită rețea de servicii sociale (Caritas Internationali – o confederație de 162 de organizații de întrajutorare, ce implică zeci de milioane de persoane în peste 200 de țări), nu poți să nu te întrebi... cărui fapt se datorează implicarea aceasta, parcă obsesivă, în domeniul social?

 (http://www.nacsw.org/Publications/Proceedings2005/HimchakMSocialJustice.pdf). De asemenea, nu poți să nu te gândești la scopul înființării unor organizații, mai mult sau mai puțin secrete, precum Opus Dei, ai cărei peste 70 % dintre membri trăiesc în propriile case, au propriile cariere și sunt implicați în mod direct în politică, case de editură și centre de pregătire tehnice sau agricole. Și spectrul întrebărilor se mărește când auzi declarații asemeni celor făcute de papa Benedict al XVI-lea: „Azi este tot mai urgentă acțiunea apostolică a credincioșilor laici catolici... în familie, la locul de muncă, în societate și în mod special între tineri...” sau declarațiilor făcute de Consiliul Pontifical pentru Laici: „Subliniem necesitatea și urgența formării evanghelice și însoțirii pastorale a noii generații de catolici implicați în politică...”.

(http://storico.radiovaticana.org/rom/storico/2008-11/245229). Să fie oare continuarea în timpuri moderne a contrareformei, a acelei mișcări conform căreia s-a dorit o reformă în cadrul Bisericii Catolice, dar și recucerirea cu ajutorul armelor (azi fără arme) a teritoriilor trecute de partea Reformei protestante, reconvertirea maselor la catolicism?

            Dincolo de contribuțiile necontestabile la dezvoltarea culturii și civilizației, dincolo de serviciile sociale, de învățământ, de intervențiile economice și chiar politice benefice, trebuie să nu uităm câteva lucruri esențiale. Biserica catolică a fost, este și va rămâne o Biserică exclusivistă și intolerantă, care, conform secțiunii a VIII-a a Consiliului Vatican II a stabilit că „Singura Biserica a lui Christos în care crezul niceean este profesat ca unul, sfânt, catolic și apostolic” subzistă doar în Biserica Catolică. Să nu mai aducem în discuție faptul că pentru catolici cuvântul „sectă” cuprinde toate cultele, recunoscute sau nu de stat (Unitarieni, Valdenzi, Adventiști, Penticostali, Evanghelici, etc.)

(http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Sect_and_Sects). Cu alte cuvinte, când vorbești despre catolicism nu poți discuta doar despre acte caritabile fără să amintești dorința de supremație ce a caracterizat această Biserică de-a lungul timpului, nu poți să nu vorbești de Inchiziție, de ruguri aprinse, de torturi inumane, de interdicția dreptului la studiul tuturor cărților, de secretele prezente și astăzi în viața bisericii, de faptul că deși sunt foarte multe servicii în care bogații și săracii și chiar femeiile se pot implica, catolicismul este totuși o religie a bărbaților (vezi clerul, episcopi, diaconii) și a elitelor (vezi Opus Dei). Și, deși promovează astăzi principii nobile în ce privește viața de familie, cei care oferă astfel de învățături (clerul) vorbesc doar din cărți, ei neexperimentând viața de familie decât în familiile din care au provenit.

            Cu toată creșterea numerică a enoriașilor, cu toată implicarea în mai toate domeniile vieții (social, școlar, medical, politic sau economic), cu toate principiile frumoase declarate, Biserica Catolică este totuși în criză. Multe biserici din Olanda și America Latină au introdus jazz-ul în sistemul liturgic, pentru a atrage lumea. De asemenea, după modelul cinematografelor americane în aer liber, drive-in-movies, pentru automobiliștii care vor să vizioneze filme fără să-și părăsească volanul și canapeaua confortabilă, s-a inițiat în Buffalo, New York, încă din 1969, ținerea unor liturghii drive-in. Altar exterior al Parohiei Sfântului Scaun, liturghie duminicală, amplificare prin megafoane, oameni relaxați în interiorul propriilor autoturisme, iar când preotul exlamă Mergeți în pace!, cheiile sunt întoarse în contact și se speră ca pacea să fie dusă acasă cu... autoturismul.

            Dacă te-a lungul timpului Biserica Catolică s-a încumetat „să schimbe vremurile și Legea” lui Dumnezeu, dacă am văzut nenumărate fețe ale acesteia, cred că în timpurile moderne și pe viitor este onest să aplicăm, în ceea ce o privește, principiul „cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun”, sfânt, nobil, desăvârșit și biblic.