Poate că naţiunea noastră nu mai doarme, dar umblă somnambulă... (G. Budoi)
De obicei, în preajma sărbătorii Paștelor, când forfota pregătirilor este în toi, se aprind cărbuni aprinşi pe capul Patriarhiei Române. Mărul
discordiei...? folosirea aceleiaşi linguriţe pentru toţi credincioşii în cadrul
ritualului Împărtăşaniei.
Dilema linguriţei
Potrivit
Catehismului Ortodox, Sfânta
Cuminecătură sau Împărtăşania este una din sfintele taine ale Bisericii, prin care se primesc, sub chipul pâinii şi al
vinului, însuşi trupul şi sângele lui Hristos. Folosirea aceleiaşi linguriţe de
argint este văzută însă de medici ca o încălcare gravă a normelor de igienă,
aceştia atrăgând atenţia asupra transmiterii prin salivă a hepatitei A, a
aftelor, candidelor, etc. Drept urmare, foarte mulţi medici propun, în vederea
soluţionării problemei, împărtăşirea cu mai multe linguriţe sau să se pună
vinul pe pâine.
Pe
forumurile unde a fost luat în discuţie subiectul, multe persoane declară că le este „scârbă să bea din aceeaşi
lingură din care mai beau 100.000 de oameni.” Alţii nu se tem de posibilitatea
contactării vreunui virus deoarece „vinul este sfinţit” şi „sub influenţa
rugăciunilor, suferă modificări în structura lui şi capătă proprietăţi cel
puţin de imunizare la acţiunea viruşilor, microbilor”, până la urmă... „puţină
murdărie e bună pentru organism”. (http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=617994)
Sfânta Împărtăşanie... vaccin sfânt?
Foarte mulţi
credincioşi nu sunt deranjaţi de linguriţa buclucaşă, în rândul acestora
circulând mitul potrivit căruia, dacă linguriţa este de argint şi sfinţită are
şi proprietăţi miraculoase în vederea ocrotirii de nenorociri. Alţii însă
argumentează că sunt suficiente gradele alcoolice ale vinului din potir pentru
dezinfectarea linguriţei. „Cum să te îmbolnăveşti când te duci la Împărtăşanie?”, se întreabă Sonia
Hristu, studentă în Bucureşti, de 21 de ani. Iar Andrei Dănilă, de 31 de ani,
spune că i se pare „stupid” şi „comic” să fie folosite mai multe linguriţe.
Doamna V. P., în vârstă de 71 de ani, spune că nu a fost niciodată deranjată că
linguriţa trece de la un om la altul: „Iei trupul şi sângele Mântuitorului. Mii
de oameni s-au împărtăşit de-a lungul anilor şi nimeni nu s-a îmbolnăvit de la
o linguriţă”. (www.evz.ro/detalii/stiri/impartasania-cu-aceeasi-lingurita-intre-taina-si-igiena-889268.html)
Totuşi, suficient de mulţi credincioşi, în special cei cu
copii mici, sunt de altă părere. „Eu zic că ar fi bine ca fiecare să folosească o
linguriţă de unică folosinţă, care să nu meargă de la mine la tine”, spune
Crina, de 40 de ani, care are un copil de un an şi zece luni. „Mi-este teamă
pentru că fetiţa mea este foarte sensibilă şi răceşte foarte repede... Anul trecut am mers cu o linguriţă din plastic, de unică folosinţă, dar preotul nu a acceptat să dea vin
sfinţit copilului decât cu linguriţa de la biserica”, spune Mariana
Vasile. (http://stiri.rol.ro/Sfanta-Impartasanie-vaccin-de-la-Domnul--42701.html).
Şi totuşi... împărtăşanie tot cu linguriţa comună
Oficial vorbind, Biserica Ortodoxă Română este de părere
că nimeni nu s-a îmbolnăvit niciodată din cauza utilizării aceleiaşi linguriţe
în ritualul Împărtăşaniei timp de 2000 de ani şi că obiceiul trebuie să rămână
neschimbat. „Dintotdeauna, în tradiţia ortodoxă, la împărtăşit se foloseşte
aceeaşi linguriţă. Acolo avem trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, suntem feriţi de boli şi de alte pericole” atâta vreme cât
Împărtăşania este primită cu „credintă în suflet”, susţine purtătorul de cuvânt
al Patriarhiei Române, Constantin Stoica. (www.evz.ro/detalii/stiri/impartasania-cu-aceeasi-lingurita-intre-taina-si-igiena-889268.html)
Sunt însă şi preoţi ortodocşi care au luat totuşi
atitudine în faţa acestei probleme. Pentru că, după ce îşi împărtăşeşte
enoriaşii cu aceeaşi linguriţă, preotul trebuie să consume tot ce a rămas în
potirul cu vin (potrivirea), şi cum
de multe ori nimic din ce se adună acolo nu mai seamănă a taină sfântă, Lucian
Grigore, preot la Biserica Sfântul Ghorghe din Piteşti, a simţit pe propria-i
piele „gustul lunecos
şi bălos al peliculei groase de ruj împreună cu un soi de secreţii ce făceau
consumarea vinului rămas în potir absolut de nesuportat”. Drept urmare, a dorit
să înainteze un document către forurile superioare ortodoxe pentru a argumenta
necesitatea folosirii mai multor linguriţe în vederea împărtăşirii şi pentru
lămurirea situaţiei acolo, sus, la vârf. Din cauza faptului că foarte mulţi
preoţi văd în linguriţă o dogmă de neatins prin care se măsoară credinţa în
puterea lui Dumnezeu de a curăţa necurăţiile, preotul a renunţat la demers,
deşi este conştient că Împărtăşania nu are destinaţia
de a se transforma în dezinfectant. (www.crestinortodox.ro/comunitate/blog.php?user=Dan&blogentry_id=2307) Părintele Eugen Tănăsescu declara într-un interviu
faptul că, „potrivit canoanelor ortodoxe, toate obiectele din Biserică sunt
sfinţite, extrem de curate, inclusiv sfânta linguriţă, care completează ceea ce
generic se numesc vase sfinte, aşa se face că, aceleaşi canoane, nu ne dau voie
să folosim altă linguriţă.” (www.cugetliber.ro/1270069200/articol/59352/biserica-nu-e-locas-de-alimentatie-publica)
Linguriţă de vânzare!
Credeaţi
că v-am povestit un film sau vreun banc cu credincioşi şi preoţi? Nicidecum! Nu
mi-aş permite niciodată un asemenea act nesăbuit. Şi totuşi... realitatea
rămâne. Şi dacă mai adaug faptul că, de curând, pe site-ul www.okazii.ro, în Constanţa, Andrei şi
Alexandra Neagu au scos la licitaţie o linguriţă de argint asemenea celor
folosite la Împărtăşanie drept ajutor pentru cei care vor să meargă cu
linguriţa de acasă, nu-i aşa că tabloul devine şi mai sumbru? Dacă ţinem cont
de declaraţiile reprezentantului Patriarhiei Române nu ştiu cât de mult îi va
ajuta pe credincioşi procurarea unei astfel de linguriţe.
Dogmatism şi obscurantism între igienă şi
religie
Aruncând o privire în istoria
bisericii poţi afirma uşor că, în general, creştinii tradiţionalişti ar trebui
să aibă o conştiinţă extrem de încărcată. Privind în trecut la distrugerea
Bibliotecii din Alexandria, la închiderea şcolilor de filosofie, la
interzicerea Jocurilor Olimpice, la numeroasele crime sau doar oprimări ale
unor oamenii de ştiinţă, filosofi sau pur şi simplu oameni de rând (Omorâţi-i pe toţi... Dumnezeu îi va
recunoaşte pe ai Săi!), la distrugerea culturii clasice (o mulţime de
manuscrise – avere a umanităţii) realizată de călugări, la interzicerea
învăţării limbilor străine, interzicerea vaccinării (boala este o pedeapsă
divină, vaccinarea este deci o ofensă adusă cerului), la indexarea unor cărţi declarate
interzise şi grătarul medieval pe
care au fost arse pe rând cărţi evreieşti, musulmane (Maimonide), marele rug al
lui Savonarola (au fost arse picturi, cosmetice, cărţi de poezie – operele lui
Ovidiu şi Decameronul lui Bocacio) să
ne mai mirăm că astăzi ţinem cu dinţii la o linguriţă... sfântă? Şi dacă mai
completăm tabloul cu tradiţia, cu doctrina imaculatei concepţii, cu icoane şi
statui prezente în biserici, pomeni, lumânări şi câte şi mai câte sărbători şi
sfinţi, cu prezenţa reală sau nu a lui Iisus Hristos în pâinea şi vinul de la
Împărtăşanie, să mai fim uimiţi că astăzi de punem problema dacă să ne
împărtăşim sau nu?
Nu îmi aduc aminte să fii fost prea dese situaţiile în
care Paştele să fie în aceeaşi zi pentru majoritatea creştinilor aşa cum a fost
de pildă anul acesta. Şi iată cum în prag de sărbătoare discutăm nu atât de
mult despre trupul şi sângele Mântuitorului, ci despre dogma... linguriţei. Ne
ocupăm de linguriţe şi prea puţin ne mai întrebăm în ce măsură sărbătoarea
pascală, aşa cum era ea serbată de evrei (miel, azimi şi ierburi amare), mai
trebuie serbată astăzi? Dacă Hristos în noaptea în care urma să fie vândut a
instituit Sfânta Cină sau Cina cea de Taină... de ce mai sacrificăm miei, de ce
roşim ouă şi care este legătura între ouă şi iepuraşii de la Paşte?
Şi ca să întind şi mai mult coarda... ne ocupăm de
mucozităţile rămase pe sfânta linguriţă de Împărtăşanie şi uităm de vinul din
potir: ar trebui el întradevăr să fie vin? Chiar a băut Hristos vin (când spun
vin mă refer la acel suc de struguri cu multe grade alcoolice) sau în acel
pahar de la Sfânta Cină din camera de sus era suc de struguri nefermentat
(must)? Ne îngrijorăm de împărtăşirea copiilor cu linguriţa
buclucaşă însă aproape nimeni nu îşi mai pune, se pare, problema dacă
întradevăr copiilor le este îngăduit să fie împărtăşiţi. Apropo... când a luat
Hristos Sfânta Cină? Şi dacă Simon Petru nici ca adult nu înţelegea ce i-a făcut
Isus (spălarea picioarelor) cu atât mai mult pruncii de azi...
Sunt adeptul
igienei, poate prea exagerat chiar şi cred din toată inima că mai sunt şi alţii
ca mine. Însă, nu pot să nu mă gândesc... de ce din cauza scârbei pentru
linguriţă sau pahar comun să rămâi neîmpărtăşit? De ce nu cauţi acea biserică
care alocă igienei un loc de cinste, care nu uită de actul umilinţei ce a
precedat Cina cea de Taină (spălarea picioarelor), care păstrează simbolurile
aşa cum le-a lăsat Hristos (azimă şi must)?
Doar întorcându-ne
la Biblie vom fi drepţi în cele spirituale, altfel ne vom întoarce într-un Ev
mai întunecat decât cel de odinioară sărutând nu ştiu ce ciosvârte ale unor
mucenici de import, vom proba brâul cu pietre preţioase al Maicii Domnului, ne
vom închina la vreun fir din ciorapul Mariei Magdalena (www.cotidianul.ro/n_asteptarea_bretelelor_lui_isus-46628.html)
şi cine ştie... mâine-poimâine poate ne vom împărtăşi cu Chips-uri şi Coca Cola.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu