Pentru
poetul Ovidiu, vechii romani n-au găsit pedeapsă mai aspră decât exilul pe
litoralul românesc.
Valeriu Butulescu
„Bună
ziua, pensiunea X?
Da. Am dori să stăm la dvs. în weekendul
ăsta. Mai aveți locuri?
Ce dată e
sâmbătă? Nu știu. Dom’ne, vreți să veniți și nu știți
exact ce dată e?
Vrem să
venim în week-end, dar nu m-am uitat în calendar. Hotărâți-vă și sunați-mă! Bine,
mulțumesc pentru amabi… A inchis.” Negocierea a fost purtată cu o pensiune
privată din Deltă de Dan Popa, analist economic, colaborator al HotNews.ro.
Românul este ospitalier?
Pentru că suntem, în general, lipsiți de seriozitate,
că nu ne putem mândri cu un lucru bine făcut sau pur și simplu dintr-o profundă
frustrare, am născut mituri despre noi, consideră Catrinel Pleșu, directorul
Centrului Național al Cărții. Că România a fost grânarul Europei (lucru realizat doar în 1938, un an nefavorabil
agriculturii, România a făcut cel mai mare export de grâu din istoria sa de
până atunci - țara confruntându-se cu o criză a pâinii) și românii sunt ospitalieri (dormi ieftin în casele lor, îți dau
mâncare la preț redus și te lasă să bei apă din fântână cât dorești) sunt vorbe
care și-au cam pierdut esența, devenind un fel de vorbe de duh spuse mai mult ca
să scuze niște greșeli. (www.zf.ro) Chiar suntem ospitalieri?
Pornind
de la criterii de genul: donații pentru o cauză nobilă, voluntariatul sau
simplul gest de a ajuta pe cineva, organizația caritabilă britanică Charities
Aid Foundation (CAF), pe baza unor sondaje Gallup, a încercat să măsoare
generozitatea și ospitalitatea populației din centre urbane în 153 de țări.
Românii au ieșit cam „ciufuliți”, studiul indicând faptul că România ocupă
locul 142 (din cele 153 de țări) la capitolul altruism, că doar 14 % dintre
români au dat bani în scopuri caritabile, doar 28 % au ajutat persoane
necunoscute și doar un român din 20 s-a implicat în acțiuni de voluntariat.
Conform studiului, cei mai generoși sunt australienii și neozeelandezii, urmați
îndeaproape de canadieni, irlandezi, elvețieni, americani, olandezi și
britanici. (www.evz.ro)
Și totuși... ospitalieri
Aruncând o privire fugară în istorie, putem observa că
ceea ce i-a impresionat pe străinii care au vizitat Principatele Române a fost totuși
ospitalitatea gazdelor. Călători, diplomați, clerici, istorici, profesori,
scriitori sau negustori au lăsat însemnări despre diferitele aspecte ale vieții
cotidiene din spațiul autohton. Nicolo Barsi nota faptul că oamenii obișnuiesc să dea de mâncare și un
loc de adăpost tuturor străinilor fără nicio plată. Asemenea opinii avea și
abatele Hauterive: ... niciun popor nu
este mai primitor de oaspeți... Și Charles Marie, conte de Salaberry, om
politic și literat francez, în urma unei călătorii efectuate în 1791 prin
Oltenia, nota în memoriile sale de călătorie „Essais sur la Valachie et
Moldavie” (Paris, 1824): ... îndată ce
ne-am așezat la masă aduceau cafea, dulceață, țuică și pui fripți. A fost
impresionat și de un obicei specific oltenesc: când a întins mâna soției
boierului, aceasta a dus-o la inimă, în semn de mare prețuire. În ton cu
afirmațiile anterioare este și intervenția lui Francois Recordon, un tânăr
elvețian, cu studii de literatură și filosofie, care a fost secretarul lui Ioan
Vodă Caragea, domnitor al Țării Românești: ...
boierii nu consumă pâine, ci azimă; mesele cuprind de la cincisprezece până la
douăzeci de feluri de mâncare. (www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-11-25/ospitalitatea-romaneasca.html)
Ospitalitate „all-inclusive”
Cum
se face că, deși unii preamăresc ospitalitatea românească și o transformă
într-o emblemă comportamentală tipic românească, alții o critică, o
ridiculizează și o consideră artificială? Și cum se armonizează însemnările
istorice și rezultatele studiului amintit? Un prim aspect care explică
falimentul ospitalității românești constă în faptul că astăzi suntem ospitalieri
doar la nivelul contactelor individuale, atunci când primim oaspeți acasă,
această trăsătură fiind relevantă în special în mediul rural. Întrucât în România, cultura ospitalității tipic
țărănească este pe cale de dispariție, locul ei fiind luat de cultura urbană și
individualistă a „carității”, nu este de mirare că rezultatul studiului
efectuat de CAF este unul îngrijorător, deoarece studiul a fost efectuat în
mediul urban.
De asemenea,
sociologii sugerează că românii nici nu prea au bani de dat, acest lucru având
loc pe fondul a numeroase strângeri de fonduri după 1990, bani despre care
nimeni nu a mai aflat nimic. Un alt factor care a făcut diferența în cadrul
studiului ține de răspândirea „culturii generozității” în societate. Nu ne
naștem generoși, ori factorii sociali (școala, biserica, colectivitatea) care
ar fi trebuit să modeleze o astfel de cultură în români, se pare ca au eșuat. Totodată,
sunt unele voci care mai susțin și faptul că respectivul chestionar nu s-ar
putea aplica, din punct de vedere cultural, în România, deoarece în țara
noastră peste 80 % din populație nu face parte din nicio organizație, în afara
structurilor sindicale sau asociațiile de locatari. De aici rezultă slaba
implicare în ONG-uri, către care ar trebui îndreptate diferite sume de bani. De
asemenea, populația participă foarte rar la acțiuni de voluntariat. Un
impediment enorm pentru care nu suntem mai ospitalieri și mai generoși este și
faptul că stăm foarte rău la capitolul cunoașterea limbilor străine de
circulație internațională. La toate acestea se mai adaugă și prejudecățile
românilor cu privire la relațiile interetnice care au crescut în intensitate în
ultima perioadă.
Și
pentru că ospitalitate înseamnă să oferi din tine, din ceea ce ai, nu cred că
mai trebuie să amintesc faptul că deși avem zone muntoase, vreo 60 km de plajă,
Delta Dunării cu totul unică și câteva zeci de stațiuni balneare, mai avem și o
stare deplorabilă a infrastructurii. Fără drumuri asfaltate, parcări,
aeroporturi, canalizări, dușuri și wc-uri publice și tot ce mai ține de minime
cuceriri ale civilizației, precum și durata mică a sezonului de vară, imaginea
proastă a țării în ochii investitorilor străini și inabilitatea promovării
ofertei turistice, toate acestea fac ca nu numai că nu mai ai „oaspeți” în
propria țară, însă chiar noi românii să optăm pentru vacanțe în Turcia sau
Bulgaria, plătindu-le în felul acesta și azi tribut.
Serviți, vă rog!
Dacă ospitalitatea se referă la primirea generoasă și
cordială a unor oaspeți în spațiul tău propriu, la „a da” și „a oferi”, nu este
de mirare că străinii fac K.O. și ce a mai rămas din ospitalitatea românească.
România a fost criticată dur într-unul din episoadele emisiunii „No
reservation”, unul dintre cele mai urmărite programe ale postului de
televiziune TravelChannel. Gazda show-ului, a cărui temă este testarea
bucătăriilor lumii, este Anthony Bourdain, considerat în întreaga lume drept un
guru al bucătăriei, un adevărat reper în materie de turism, mai ales culinar.
El a prezentat lumii o Românie lipsită de gust, dar și de ospitalitate, a
informat ediția online a ziarului Cotidianul.
Servirea execrabilă, lipsa de pasiune a bucătarilor români, restaurante goale
unde a vrut să mănânce (i s-a spus sec faptul că nu mai sunt mese), așteptarea
chelnerilor pentru bacșiș (deși nu făcuseră mai nimic ca să-l merite), plimbatul
cu memorabila „Dacia” la prețuri exorbitante, „târât” prin tot felul de locuri
de interes, precum și frica oamenilor de camera de filmat sau fotografiat,
relatarea tuturor acestor lucruri l-au făcut să pară drept un... măgar în ochii
multor români. Cei care l-au acuzat ar fi trebuit să se întrebe dacă nu cumva
omul era pur și simplu... sincer. (www.ziare.com/stiri/frauda/romania-o-tara-lipsita-de-gust-si-ospitalitate-video-252949)
Zâmbiți,
vă rog! (Dacă mai puteți)
Dacă până în 1989, expresia România este o țară ospitalieră friza
probabil destul de bine cu realitatea, azi a rămas doar un proverb cu care ne
umplem de multe ori conversațiile. Dacă a fost odată o vreme când majoritatea
oamenilor erau ospitalieri din frică de Dumnezeu sau din conștiența faptului că
o faptă bună aduce onoare lui Dumnezeu, astăzi oamenii se folosesc în general
de ospitalitate pentru a-și mări prestigiul social și veniturile. În România
„turistică” de azi nu mai există ospitalitate fără bacșișuri grase și condiții
dubioase. Probabil din acest considerent este nevoie ca ospitalitatea aceasta
de tip „turistic” să trebuiască să fie învățată cu costuri însemnate (50.000
Euro), prin Elveția (Școala Hotelieră, Lousanne), în programe de Master în
ospitalitate, doar în 13 luni și să fie „consumă” de regulă cu multe
statistici, management și proiecte. Cred însă că ospitalitatea se învață la
mama acasă, în cei șapte ani. Cred în ospitalitatea aceea altruistă care te
determină să deschizi ușa casei tale oricui și oricând, oferind o masă caldă
celor în nevoie. Cred în acea ospitalitate care sare în ajutorul vreunui vecin
care are un necaz. Sunt convins de faptul că dărnicia și primirea de oaspeți
depinde evident și de cât au oamenii, însă depinde mult mai mult de cât de
mulțumit ești cu ceea ce ai și cu viața pe care o duci.
Și
dacă am fost judecat prea aspru până acum, priviți vă rog la genul acesta
„ne-turistic” de ospitalitate... stăm mai bine în clasament? Apropo... când ați
ajutat ultima dată pe cineva? Când v-au poposit în casă niște străini? Atenție!
Nu în pensiunea sau hotelul dvs., ci în casa dvs., fără să taiați factură sau
să luați bacșiș la final. Și nu rezist să nu mă gândesc... de ce doar prin
cătune din Apuseni, sau doar în Bucovina și pe alocuri prin Moldova te mai
poate găzdui cineva în miez de noapte? Ne place să ne considerăm un popor
ospitalier și poate că oamenii de pe la noi chiar sunt așa, însă cred că numai
luați unul câte unul. Nu cred că studiul relatat anterior greșește sau că toate
cauzele menționate sunt fictive. Trebuie să ne asumăm realitatea. Nu mai suntem
un popor ospitalier și chiar dacă din clipa aceasta, printr-o minune, am reuși
să remediem tot ce ar fi de remediat, cred că tot nu am reuși să dăm brânci
înțepenitei noastre industrii ospitaliere... turistice sau „ne-turistice”,
deoarece nu am acționa în punctul esențial și dureros al comportamentului
românesc. Ospitalitate nu înseamnă doar peisaje, muzee, băi de tot felul,
scăldat în mare și mulți bani. Ospitalitate înseamnă altruism, însemnă
atmosferă, înseamnă să oferi un zâmbet, o îmbrățișare și nu în ultimul rând să
lași o impresie. Vom fi un popor ospitalier atunci când vom reuși să facem din
multitudinea de ospitalități individuale una colectivă. Așadar, fiți primitori
de oaspeți! Și nu în ultimul rând... Ospitalitatea altruistă e foarte
sensibilă... se sperie și fuge. Păstrați-o cu grijă dacă o aveți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu