Moș Minciună

Un adevar spus pe jumătate este o minciună întreagă. (Anonim)

            Un profesor suplinitor a decis că elevii cărora le preda (9 ani) sunt deja prea mari ca să mai creadă în Moș Crăciun, relata News&Current affairs. Cuvintele profesoarei anonime au stârnit indignarea părinților deoarece ei cred că odraslele lor ar trebui „să aibă dreptul să rămână cât mai mult timp în starea de inocență” și că efectiv în acest an le-a fost răpit farmecul sărbătorii de Crăciun. „Ne-am cerut scuze părinților și pot spune că așa ceva nu se va mai întâmpla în școala noastră”, a declarat doamna Jackie Jackson, ca reprezentat al autorității educative din Devon, Marea Britanie.  

 Nicolae Moș

Luna decembrie este deosebită în felul ei, și totuși, sub umbrela unui adevăr măreț - nașterea Domnului Iisus Christos – oamenii se pregătesc de petrecere. Nici nu începe bine iarna și peste 800.000 de români care poartă numele de Nicolae, îl așteaptă pe Moș Nicolae să vină cu daruri. Bineînțeles, ziua de 6 decembrie este motiv de bucurie nu doar pentru cei care-și aniversează ziua numelui, ci mai ales pentru micuții, care, odată cu lustruirea ghetuțelor își așteaptă răsplata pentru faptele bune.

În România, și probabil (nu) doar în România (nu dețin date exacte) există Moș Nicolae, în carne și oase, are 72 de ani, este căsătorit și deține o gospodărie în comuna timișeană Șandra. Bănățeanul este contactat telefonic în preajma sărbătorilor de copii pentru că poartă numele de Nicolae Moș, relata zilele trecute cotidianul Adevărul. 

Duelul „Moșilor”

            Povestea lui Moș Nicolae începe cu o legendă conform căreia, într-un sat s-ar fi aflat un tată sarac cu trei fete pe care plănuia să le vândă pentru a se îmbogăți. Sufletul hain al bătrânului tată nu a putut fi înduplecat de rugămințile fetelor, acest fapt determinându-l pe Nicolae să strecoare într-o noapte pe furiș o pungă cu galbeni în camera fetei celei mari, apoi pe rând la fiecare din fete, ajutându-le astfel să se mărite. Moș Nicolae a preluat numele și data de celebrare a Sfântului Nicolae, episcop de Myra, născut în cetatea Patara, din Asia și un apărător al „dreptei credințe apostolice”. După moartea părinților, Nicolae și-a împărțit averea săracilor și a întemeiat mănăstirea Sionului de lângă Myra. Deși apreciat pentru dărnicia sa, ca sfânt, Moș Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele, lovindu-i cu nuiaua peste mâini pe cei care apostaziau, consemna site-ul oficial ortodox.

Devenit peste ani personaj mitologic, cu barbă albă, călare pe un cal, Moș Nicolae a devenit ușor, dar sigur, strâmoșul lui Moș Crăciun. Numele de Moș Crăciun apare pentru prima dată în Olanda, unde Sinter Klass a fost numele olandez al lui Moș Nicolae. Odată cu emigrarea olandezilor în „Lumea nouă”, Sinter Klass a devenit Santa Claus: un bătrân gras, cu obraji roșii, cu barba lungă și albă, care zboară într-o sanie trasă de reni, care totuși încape pe coșurile caselor și nici nu-și murdărește hainele. Importat fiind, Moș Nicolae s-a reîntors apoi în Europa. Presei americane îi revine totuși meritul de a fi reunit într-un singur personaj diversele persoane care împărțeau cadouri, evenimentul marcant fiind publicarea faimosului poem O vizită de la Moș Nicolae, al lui Clement Clarke Moore, publicat în The Sentinel, la New York, în data de 23 decembrie 1823. În 1860, caricaturistul ziarului Harper’s Illustrator Weekly, Thomas Nast, l-a îmbrăcat pentru prima dată pe Moș Crăciun în costum roșu cu alb și centură largă din piele, stabilind totodată reședința oficială a moșului la Polul Nord. În 1931, Moș Crăciun a căpătat o nouă formă într-o imagine publicitară, difuzată de The Coca Cola Company, aportul lui Haddon Sundblom la creionarea imaginii despre Moș „desăvârșindu-i” statura până astăzi.

Crăciunul Moș Gerilă

            În perioada comunistă, pentru că în România, în plan religios, se urmărea ateizarea națiunii, întreaga atenție a regimului s-a concentrat asupra îndepărtării ideiilor „mistico-religioase” din mințile fragede ale tinerilor, educarea și instruirea tinerei generații devenind de competența exclusivă a statului socialist (Scânteia tineretului, nr. 1068/1952). Au început să se realizeze spectacole de teatru care aveau rolul de a caricaturiza Crăciunul și alte sărbători, chiar mai mult, pentru a anihila până și ideea de sărbătoare, ziua de Crăciun a fost proclamată ca zi a industrializării (Mariana Momanu, Educație și ideologie: o analiză pedagogică a sistemului totalitar comunist, p. 153). „Vacanței de Crăciun” – așa cum era ea cunoscută – i s-a schimbat denumirea în „Vacanță de iarnă” (Scânteia tineretului, nr. 1134/1952). Crăciunul a fost, practic, suprimat oficial ca sărbătoare pentru copii, iar Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă (Ioan Marius Bucur, Persecuția Bisericii Catolice din România, p. 53). Moșul Nou (Gerilă) avea rolul de a-l educa pe „puiul” de om nou, în fiecare an, de Anul Nou. Moș Crăciun a devenit un soi de rujeolă, ca unul care umbla mereu în roșu. Foarte simplu a fost adoptat „roșu”-ul, deoarece Moșului Nou i s-a așezat imediat pe umeri catifeaua de pe masa din sala de festivități partidului, unde pe pereți stăteau nemișcați iconalii Moșului: Marx, Engels, Lenin...

Astăzi lucrurile s-au schimbat, întorcându-ne ca popor la ce era mai înainte, la tradiții și obiceiuri, nu că acestea ar fi fost bune, ultima fiţă din lumea mondenă, în ce privește „sărbătorile”, fiind închiriatul Moşilor. Fie că este vorba de Moş Crăciun şi mai nou de Moş Nicolae, dorinţa oamenilor de a avea un „Moș” al lor, pe care să-l folosească pentru a-și „desăvârși” minciunile spuse odraslelor, aduce venituri considerabile agențiilor de entertainment. Deosebirea dintre Moși o face culoarea hainei, pelerina roșie fiind înlocuită de una albastră, în cazul lui Moș Nicolae, acesta fiind învăluit și de un aer mai misterios, mai sobru. Scenariile sunt relativ simple, amănuntele furnizate de părinți au rolul de a-i impresiona pe micuți, de a le lăsa impresia că moșul știe tot, a spus directorul Clown Party, Magda Viziteu.

Minciuni pe care le cred și spun... părinții

            „Dragă Moșule aş vrea să te cunoască şi tata. Să îmi aduci o căsuţă cu cei şapte pitici şi o păpuşă Barbie.” „ ...te rog să-mi aduci un BMW seria 7, orice culoare şi un autobuz mic Mercedes-Benz. Să nu uiţi te rog, să nu te îmbolnăveşti, te rog mult. Pupici.” „ ...bineînţeles că sunt cuminte şi foarte silitoare, aşa cred eu. Te rog frumos, nu sunt pretenţioasă şi nu îţi cer decât ca într-o seară de Crăciun să te pot vedea. Degeaba mă păcăleşte mama cu măşti şi cu poveşti căci eu vreau să văd cu adevărat adevărul.”

Privind aceste mesaje pe care an de an copiii le trimit Moșului, nu poți să nu te întrebi de unde atâta atașament și încredere, de unde asemenea dragoste și totuși atâta eroare la un copil?

            Conform unui sondaj realizat de revista Rider’s Digest, prin intermediul IMAS – Marketing&Sondaje, pe un eșantion național de 1.249 de persoane și publicat în luna decembrie, „Moș Crăciun” și „barza care aduce copii” sunt în topul „minciunelelor” spuse de părinții români pentru a-și cuminții odraslele, locul trei fiind ocupat de: „dacă minți ți se lungește nasul”. Conform sondajului 85 % dintre părinți spun copiilor minciuni „nevinovate”, 80 % dintre respondenți mințindu-și copiii cu aceleași minciuni cu care ei au fost amăgiți în copilărie. Acest lucru îl afirma și Kathryn Crawford, de la publicația online The Baby Website. Persoanele care acum au între 18 – 29 de ani au fost cel mai des mințite în copilărie, în grupul de vârstă de peste 60 de ani, găsindu-se cei care au fost cel mai rar păcăliți de părinți.

            Conform unui alt studiu, 66 % dintre adulți sunt dispuși să recurgă la minciună dacă toate celelalte metode de convingere se dovedesc ineficiente, în timp ce 46 % evită astfel să le spună copiilor că nu știu răspunsul la o anumită întrebare.

           

De meditat...

Moșii nu există! Pentru asemenea adevăr probabil vor mai fi mulți profesori care vor fi concediați sau mutați disciplinar, vor mai exista milioane și milioane de copiii care vor întâmpina sărbătoarea nașterii Mântuitorului între credință și tăgadă cauzate de erorile transmise de „credincioșii” lor părinți.

Nu știu dacă te-ai întrebat vreodată dacă o minciună poate fi nevinovată sau dacă este vreo diferență între minciună și păcăleală. Oricum, Biblia specifică fără echivoc faptul că „a mărturisi strâmb împotriva aproapelui tău” este păcat și „păcatul este fărădelege”. Cunoscând porunca a IX-a din Decalog, îți mai poți amăgi copilul? De ce ne mințim copiii încercând să scăpăm de ochii sfreleditori care așteaptă un răspuns onest? Oare de ce nouă adulților ne-o fi așa de greu să mărturisim că nu avem răspunsuri la toate întrebările sau pur și simplu să spunem adevărul?

Dacă pe fondul minciunelelor ne-am petrecut copilăria, dacă pe acest fundament ne educăm și copiii, de ce ne mai mirăm că atunci când cresc rămân așa ancorați în tradiție și nu dau mai mult de doi bani pe Adevăr? De ce ne mai mirăm că mint și că ne „vrăjesc” tot timpul? Nu cumva acest fenomen are loc din cauză că noi „i-am dus de nas” vânzându-le „gogoși”?

Discuția despre cadourile de sub bradul Crăciunului m-a mai făcut să mă gândesc la un lucru: de ce nu le facem cadouri copiilor oricând? De ce la adăpostul unui mare adevăr (nașterea Domnului) le facem cadouri celor mici bazându-ne pe minciuni? De ce oferindu-le cadourile Moșului îi lăsăm pe copii să creadă că părinții lor sunt așa de răi... că pentru bunătatea lor trebuie să vină un biet moș de la pol ca să-i răsplătească. „Că dacă ar fi după mama și tata... nu ar mai primi ei niciodată cadouri...”?

            Nu uitați dragi cititori care vă doriți copiii inocenți spunându-le minciuni, fie ele și despre Moși: Dumnezeu, pe unii „care au schimbat în minciună adevărul Lui” „i-a lăsat pradă necurăției, să-și urmeze poftele inimii lor” și în felul acesta „au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului”. (Romani 1, 24. 25).

In loc de final... o poezie

În sunet depărtat de zurgălăi,
Într-o sanie trasă de cai cu clopoţei,
De undeva de după un troian,

Apare moş Gerilă-n fiecare an!
Şi dacă ne gândim atent..
Totdeauna e prezent,
Nici un an nu se termină,
El cu sacul să nu vină.
Moş Craciun e al lui nume,
Dar comuniştii, l-au schimbat anume.
De ce să ştim de sărbători de Crăciun?
S-au gândit să-l schimbe-n Gerilă, că-i mai bun.
În fine, moşul nu ne mântuieşte.
Dimpotrivă, acel ce îl primeşte,
Vă spun şi este-adevărat,
Se face cu el părtaş la păcat!
Ho!..Ho!..Ho!..Se-aude-ntr-una
Vine Santa! ...Vine şi minciuna!
Soţul cu soţia împreună,
Spun copiilor minciună:
Vine obosit, greoi,domol..
De undeva... de pe la Polul Nord!
Deşi Gerilă e bătrân, e moş,
A intrat în casă auzi... prin coş!
Săracul ce s-o fi căznit,
Dar pe haine e interesant că nu-i cănit!
Şi altă minciună se strecoară să ştii,
Spun că moşul aduce daruri, jucării
Ce moş darnic şi bogat!
Minciună! Părinţii jucăriile au cumpărat.
Să spunem copiilor adevărul curat şi bun,
Ce sa-ntâmplat şi ce profeţii spun.
Isus a venit din ceruri la noi
Să ne scape de păcat şi nevoi.
El ne-a adus daruri minunate;
Harul, salvarea şi mântuirea de păcate.
Cât despre moş cu sacul şi cojocul,
Satan vrea lui Isus să-I ia locul!

Mircea Pătruică