Omul
rezonabil se adaptează mediului. Cel care nu se mulțumește cu ce i se dă,
insistă în a adapta lumea propriei persoane. De aceea, progresul depinde de
oamenii care nu se mulțumesc cu ce au.
George
Bernard Shaw
Copiii sunt de vânzare. Costă
aproape 5000 RON și ai toate șansele să vii să îi iei nu în scutece moi, ci în
sicrie cât o cutie mai mare de păpușă, în portbagajul mașinii, nu de la
maternitate, ci de la Institutul de Medicină Legală. Riști chiar să nu îi poți
înmormânta creștinește pentru că nu au fost... „botezați”. Gânduri de felul
acesta s-au îndreptat către nou-născuții care au avut „nenorocul” de a se naște
în România, în București, în Giulești, în preajma chermezei naționale de
„Sfânta” Maria.
Feți și fete frumoase și... lacrimi de părinți
S-a
întâmplat la sfârșit de vară 2010, seara, când la Maternitatea Giulești din
București, la secția de Terapie Intensivă, a izbucnit un incendiu. Cinci dintre
nou-născuții aflați la maternitate și-au pierdut viața în urma incidentului,
alți șase fiind duși în stare critică la secția de Chirurgie Plastică și Arsuri
din cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”.
Văd diagnostice și mă crucesc: copil de o zi, cântărind un kilogram și
jumătate, ars pe 60 % din suprafața corpului. Este un șoc și pentru mine să
citesc aceste hârtii, a declarat pentru Adevărul
Dan Enescu, șeful spitalului. Cazul nu este singular. La doar câteva zile de la
această tragedie, pe 1 septembrie 2010, în Dâmbovița, la Spitalul Orășenesc Pucioasa,
un nou-născut a murit, familia reclamând că mama bebelușului, în vârstă de 28
de ani, nu a fost asistată la naștere de un medic de specialitate și că
asistentele au luat indicații de la doctor prin... telefon. Au încercat să-l resusciteze, dar nu s-a mai
putut face nimic, a relatat mama copilului, Mihaela Manica. (Mediafax)
Privind la aceste tragedii, o întrebare logică trădează în continuare frica
românului de spital: Ce se întâmplă în
țara aceasta?
Cel mai bun medic român e... „norocul”
La
nivel mondial, mortalitatea maternă şi infantilă reprezintă o problemă majoră
actuală. Chiar dacă ţările din lumea a treia sunt fruntaşe, nici România nu se
lasă mai prejos la acest capitol. Potrivit datelor oferite de Institutul
Naţional de Statistică, în ţara noastră, la 100.000 de nou-născuţi, 14 femei
mor la naştere. Totodată, în 2009 au murit 2.250 de copii cu vârsta cuprinsă
între 0 – 1 an, o rată de 10 decese la 1000 de nou-născuţi. (www.csid.ro) De asemenea, prin articolul Un
sistem sanitar centrat pe nevoile cetăţeanului, Comisia Prezidenţială
pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România
(2008), atrăgea atenţia că un copil care s-a născut în România în anul 2007 are
de 6 ori mai mari şanse de a deceda înaintea primei sale aniversări, în
comparaţie cu un copil născut în aceeaşi perioadă în Suedia şi de 3 ori mai
mare decât unul născut în Ungaria. Totodată, femeile din țara noastră au cea
mai mare rată a decesului prin cancerul de col uterin, riscul de deces prin
această afecțiune fiind de 10 ori mai mare decât în țări precum Franța sau
Finlanda și de 4 ori mai mare decât în Slovacia sau Cehia, deși această formă
de cancer este relativ ușor de prevenit și de vindecat prin depistarea precoce.
Referindu-se la mortalitatea evitabilă, datele statistice creează un haos și
mai mare: aproape jumătate din decesele la bărbați și peste o treime din cele
la femei puteau fi evitate. Cu alte cuvinte, din cauza sistemului sanitar
românesc precar, mor anual peste 60.000 de persoane, în fiecare an „dispărând”
populația echivalentă a unui oraș precum Slobozia sau Giurgiu. Analizând
performanța sistemului sanitar românesc în context mondial, ținând cont de
criteriile de performanță al OMS (ameliorarea sănătății, creșterea capacității
de răspuns față de așteptările populației, asigurarea echității în ce privește
contribuția financiară), se poate constata faptul că România se situează pe
locul 99, după țări ca Albania, Slovacia, Ungaria, Turcia și chiar Estonia. (www.presidency.ro/static/ordine/comisiasanatate/unsistemsanitarcentratpenevoilecetateanului.pdf)
Sistem românesc... dar nu de sănătate
În
România, sistemul de asistență medicală este deținut aproape în întregime de
către stat și este format dintr-o serie de rețele de spitale, policlinici și
alte instituții medicale. Modificarea sistemului sanitar după 1989 a însemnat
costuri suplimentare, o stare de confuzie în rândul personalului medical,
întârzieri legislative cu privire la atribuțiile părților componente ale
sitemului, o circulare disfuncțională a fondurile, luarea unor decizii
punctuale, pe parcurs, fără a se cunoaște repercusiunile sociale pe termen lung
– toate acestea au afectat calitatea și accesibilitatea serviciilor medicale
oferite populației. Deși la nivel mondial ne putem mândri cu pregătirea
medicilor români, care pot face față oricărei situații, oricărui sistem din
lume, cu universitățile din România care încă mai inspiră generații întregi de
tineri, cu numărul mare de ONG-uri active în domeniul sănătății și cel
medico-social, totuși atât mintea românului de rând, precum și evaluările
presei internaționale, plasează sistemul sanitar românesc în pragul colapsului.
Principala
cauză ce reiese din analizele făcute de specialiști este la nivelul conducerii.
Cei care conduc totul se pare că de aproximativ 20 de ani nu au nicio
strategie, niciun leac. Din cei peste 15 miniștri care s-au tot perindat pe la
cârma Ministerului Sănătății, niciunul nu a reușit resuscitarea sistemului. Ba
mai mult, pentru sănătate statul acorda doar 4 % din PIB, plansând astfel
România pe locul doi în topul țărilor cu cel mai mic buget pentru sănătate pe
cap de locuitor din Europa. Mai mult, din cauza recesiunii extrem de dure,
statul se pregătește să cheltuiască și mai puțin pentru sănătate. (http://stirileprotv.ro/stiri/social/concluzia-dramei-de-la-giulesti-sistemul-sanitar-din-romania-ucide.html)
Urmează
apoi în topul cauzelor prăbușirii sistemului sanitar românesc gestionarea
proastă de către managerii spitalelor și policlinicilor, atât a resurselor
umane, cât și a celor materiale: cadre medicale puține acolo unde ar fi
neapărat nevoie, neverificarea aparaturii din spital, neinstruirea personalului
cu privire la diferite intervenții (incendii). Așa se face că la o simplă
verificare s-a constatat că niciun spital din județul Buzău nu respectă
regulile împotriva incendiilor, informa Gândul:
căi de evacuare blocate, instalații electrice improvizate, extinctoare puține,
hidranți neechipați, legături improvizate pentru alimentarea aparatelor de aer
condiționat.
O
altă cauză ce trebuie menționată este forța de muncă din sectorul sanitar.
Întrucât înregistrăm cea mai mare rată de spitalizare din UE, nu e de mirare că
depindem enorm de spital. Se pare însă că și cadrele medicale au început să
fugă de teama sistemului. Asistăm, așadar, la un exod de cadre medicale în
ultimii ani, locul acestora rămas liber neputând fi ocupat deoarece statul ține
posturile blocate. În felul acesta, pe fondul unei crize acute de personal,
pacienții sunt nevoiți să dea mită medicilor și asistentelor pentru a primi un
tratament cât mai bun, relata Associated
Press. Trebuie recunoscut faptul că nici măcar șpaga pacienților nu mai
face minuni atunci când aceștia se lovesc de incompetența unor cadre medicale
care de cele mai multe ori nu plătesc pentru greșelile făcute (tot respectul ce
se cuvine cadrelor medicale responsabile de meseria pe care o practică). Așa se
face că după simple și banale intervenții medicale apar tot felul de infecții
stupide, morți absurde (Amelia Antoniu – prima solistă a Teatrului de Operetă a
fost la un pas de moarte după o infecție în spital ca urmare a unei banale
operații, Cristian Grigore – băiețelul de 9 ani din Slatina care a decedat 4
zile mai târziu după ce ajunsese la spital cu un braț fracturat). (www.antena1.ro/news/extern/bbc-sistemul-sanitar-romanesc-in-pragul-colapsului-117067.html)
Să mai amintim
de starea deplorabilă a spitalelor românești? De la igienă catastrofală, până
la lipsa materialelor de bază și slaba dotare tehnică, totul indică faptul că
suntem printre principalele țări în care nimeni nu ar vrea să ajungă pacient,
deoarece te poți trezi oricând... victimă.(www.cotidianul.ro/122903-AP_Sistemul_de_sanatate_romanesc_este_in_pragul_colapsului)
Mai e
nevoie săsubliniem că avem acces limitat la medicamente, că cele compensate se
epuizează în primele zile ale lunii?
Prin grădina vecininului...
Dacă în România fondurile pentru sănătate provin din
cotizațiile obligatorii ale angajaților și angajatorilor și sunt administrate
de către stat care se implică atât în strângerea cât și administrarea
fondurilor, alte state implică din ce în ce mai mult mediul privat. În SUA, de
exemplu, sistemul de sănătate se bazează pe asigurări private și nu există
obligativitatea nici a angajatului, nici a angajatorului să contribuie la vreun
fond de sănătate. Cu toate acestea, tendința naturală a companiilor de a
include asigurările în pachetul de beneficii oferit angajaților. De evidențiat
este și faptul că în SUA, statul alocă 16 % din PIB pentru sănătate, adică 7.920
de dolari pe cap de locuitori. Nu există spitale de stat în SUA, cu excepția
celor pentru veterani și cele ale armatei. Spitalele sunt private, non-profit,
dar și orientate spre profit, în egală măsură. Există de asemenea de spitalele
universitare, fiecare mare facultate de medicină având propriul spital. La ora
actuală în SUA se poartă discuții ca toți angajatorii să plătească pentru
asigurarea medicală a angajaților, ceea ce ar presupune înființarea unui sistem
public de sănătate. Majoritatea americanilor se opun însă acestui proiect, statul
fiind considerat incapabil să gestioneze fondurile strânse. În Europa, mai
precis în Franța, finanțarea sistemelor de sănătate se face prin contribuții
sociale bazate pe salarii, angajații plătind circa 20 % din salariul brut. De
regulă, statul nu decontează integral vizitele la doctor sau operațiile,
diferența fiind plătită de pacient sau de asigurările complementare. Aproximativ
65 % din spitalele din Franța sunt deținute de stat, restul fiind private.
Franța cheltuie 11 % din PIB pentru sănătate, adică 3.601 dolari pe cap de
locuitor, cei mai mulți medici generaliști fiind însă în domeniul privat, dar
remunerați din venituri publice. În Marea Britanie, fiecare angajat plătește
două tipuri de impozit: un impozit pe venit în funcție de nivelul salarial, dar
și un fel de asigurare, la care contribuie și angajatorul. Toți banii se strâng
într-un fond, de unde sunt redistribuiți. În Marea Britanie, spre deosebire de
Franța, vizitele la medic sunt suportate integral de stat.
Când măștile chirurgicale cad
Privind la ce se întâmplă în țara noastră nu poți
decât să exclami că e deosebit de important în ce regiune de pe planetă te afli,
din ce clasă socială faci parte, la ce spital te adresezi, pe mâinile cărui
medic ajungi... nu e teoria conspirației, e doar realitatea pură. Poate faci
parte din cei care au străbătut în lung și în lat spitalele românești și ai
mers la spital cu branule, ace, seringi și medicamente cumpărate de la farmacie.
Sau poate ai pierdut pe cineva din cauza erorilor de sistem, sau ai dat șpagă
ca să-ți aline cineva durerea. Sau poate ți-ai pierdut încrederea de a mai face
copii pentru a nu-i pierde prin maternități din neglijență și nepăsare. Crunta
realitate nu se va schimba prin rândurile acestea. Vor fi iarăși erori de
sistem, va fi din nou frică de doctor. Speranță, pace și liniște nu vei putea
găsi decât la Cel care promite că „va șterge orice lacrimă... și moartea nu va
mai fi... nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că
lucrurile dintâi au trecut”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu