Catolicismul sub foc încrucișat

Asigurând ajutor. Creând speranță. Schimbând vieți.

Declarația de Misiune a Serviciului Social Catolic al Diocezei Charlotte

            Era o zi de marți, 20 martie 2009, și liderii Universității Catolice Notre Dame (Indiana, SUA) făceau publică decizia ca președintele Barack Obama să susțină discursul serbării de sfârșit de an universitar. Decizia bordului universității a stârnit critici serioase din partea multor credincioși catolici, legalizarea avortului și încurajarea studiilor având ca suport celulele stem de către actualul președinte, constituind baza acestor critici. A fost inițiată chiar o petiție care a intitulat decizia drept „o atrocitate și un scandal”, prin care i se cerea Părintelui Director „să oprească această parodie imediat”. „Această națiune are o mulțime de lideri implicați în Biserică (Catolică), în afaceri, în probleme de drept, în educație, în politică, în medicină, în servicii sociale și în multe alte domenii care ar putea de departe să primească această onoare ”, mai preciza petiția. (http://www.catholicnews.com/data/stories/cns/0901364.htm).

O religie influentă

            Istoria papalității și a ideii de „catolicism” este mai mult decât istoria unui stat (Vatican) sau a unei instituții (Sfântul Scaun), ci este intersecția multor fapte reale cu narațiuni imaginare, este suma unor ritualur, dar și a unor secrete păzite încă cu strășnicie. Cu toate acestea, rolul pe care Biserica Catolică l-a avut în civilizarea omenirii este remarcant, întrețesându-se chiar cu formarea civilizației vestice. 

Când timpul liber devine sărbătoare

Nu te odihni niciodată pentru munca pe care ai făcut-o, ci pentru aceea pe care o vei face. 

Nicolae Iorga

Când nu ai timp liber, de obicei, îți faci, nu-i așa? Sunt unii oameni care, în momentul când sunt în criză de timp, ... mai cumpără.

„Vând timp liber!”. Așa sună anunțul online al unei tinere de 18 ani din China, relatează publicația People’s Daily. Lucrând ca promoteriță în supermarketuri, tânăra își oferă timpul liber, contra cost, în vederea achiziției acestuia de către un potențial cumpărător: „Voi fi onorată să fiu devotată celor care chiar nu dispun de timp!”. Timpul oferit spre vânzare exclude cina și intervalele temporale alocate odihnei, iar toate sarcinile pe care și le asumă vor fi îndeplinite în locuri publice, pentru a evita comportamentele erotice sau agresive. Ciudat și inedit gest, într-un context în care, devenit „călăul” persoanelor care cunosc prea bine noțiunea de „serviciu” sau „școală”, stresul ne-a transformat, ușor dar sigur, timpul liber în „hobby” și ne-a surprins căutând să înțesăm în această frântură de timp cât mai multe ore, minute și secunde.

Somonul de Atlantic - regele peștilor

În apele adânci ale oceanelor trăiesc viețuitoare care „vorbesc” despre complexitatea creațiunii lui Dumnezeu. Somonul de Atlantic este una dintre acestea.

            Somonul de Atlantic este unul dintre cele mai uimitoare specii de pe planetă. Simțul olfactiv, osmoreglarea, abilitatea sa de a „naviga” în ocean, migrația și salturile uriașe peste obstacole aproape imposibil de trecut, au uimit și inspirat umanitatea timp de sute de ani.

Somonul este numele generic al câtorva specii de pește din familia Salmonidae. Din aceeași familie, fac parte și câteva specii numite „păstrăvi” care nu migrează (Oncorhynchus), fiind întâlnite mai des sub următoarele denumiri: chinook, coho, pink, chum și sockeye. Somonul trăiește atât în partea de nord a Oceanului Atlantic (salmo salar – specie migratoare – la care ne vom referi), cât și în Oceanul Pacific (oncorhyncus – specie rezidentă).

Deși a fost numit regele peștilor cu mai bine de trei secole în urmă de către scriitorul englez Izaak Walton, denumirea științifică de salmo salar („somon săritor”),  i-a fost dată de zoologul Carl Linnaeus în 1758. Somonul este un pește răpitor cu un corp alungit (poate atinge 1, 5 metri lungime și 30 de kg), cap și gură foarte mari și dinți conici, puternici. Pielea este acoperită cu solzi mici, aproape ascunși în piele, având nuanțe variate de culori: de la gri-verde, la roșcat-negru. El își adaptează culoarea după mediu foarte repede, ceea ce explică aceste variații de culori. Se hrănește în principal cu crustacee și moluște. Având în vedere acest fapt, dinții i se uzează atât de repede, încât îi cresc dinți noi în mod regulat.

Rugăciunea... exercițiu spiritual sau meditație transcedentală?

Este ruşinos să te rogi! (Nietzsche)

            Dă-ne iubirea care dăruieşte cu adevărat, tandreţea care uneşte, abandonarea de sine, iertarea împărtăşită şi uniunea în iubire fizică. Deschide-ne inimile către Tine, către amândoi şi către bunătatea voinţei Tale. Nu este jurămintul făcut de doi tineri în faţa altarului, ci este doar o rugăciune compusă de un grup religios catolic din Marea Britanie, ce ar trebui înălţată înainte de actul sexual. Compusă cu scopul să „purifice intenţiile”, rugăciunea a fost inclusă în Cartea de rugăciuni pentru soţi şi publicată în Catholic Truth Society, din Londra. (http://www.agenda.ro/news/news/22575/rugaciunea-inainte-de-sex.html) 

 Despre rugăciune...

            Pentru că omul modern nu mai are timp să se roage, site-ul www.biserici.ro a lansat o provocare: „Cineva se roagă pentru tine!”. „Credinciosul” nu trebuia decât să trimită rugăminţile în timp ce o comunitate necunoscută de credincioşi urma să se roage. Penibilul cererilor i-a determinat pe organizatori să renunţe: „Rugaţi-vă pentru fisura mea anală”, „ajutaţi-mă să scap de vrăji şi farmece” şi „faceţi câteva slujbe ca să-mi găsesc câinele pierdut.”

Romanul adultului miop

„Știi unde poți căpăta definiția omului?” – te întreb. În templu. În biserică. Acolo ești comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul și asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea și omul. În biserică afli că exiști. (Petre Țuțea)

            Recent, reverendul maghiar Zoltan Lendvai (45 ani) și-a inscripționat stema papală pe skateboard și a ieșit pe stradă pentru a-i atrage pe tineri la biserica unde-și ține predicile. Până acum, a dăruit șase plăci de skateboard tinerilor din biserica sa, a relatat BBC. Am simțit de multe ori că acesta este modul în care pot aduce mai mulți oameni mai aproape de Iisus, a declarat preotul. Ca o curiozitate, trei adolescenți care nu frecventaseră biserica au început să vină în mod regulat, uimiți de mișcările executate de preot.

Răstignirea Pruncului

          Sfârșit de an 2011... Zeci de cupluri își vor petrece noaptea dintre ani la Clubul Pleasure Dome, din Arad. Intrarea? 200 lei per cuplu, fiind incluse mâncarea, băutura și... sexul. Da, ați auzit bine, sex după pofta inimii, cu soțul sau soția celorlalți. Așa sună una din provocările moderne lansate de membrii Clubului Swing Pleasure Dome, din Arad, pentru petrecerea ultimei nopți din an. Ciudat? Așa am zis și eu, chiar strigător la cer. Personal nu rezist să nu mă întreb: de unde atâta imoralitate, de ce atâta desfrâu? Dacă sărbătoarea Crăciunului, a nașterii Domnului – cum o numesc unii - , nu a făcut „victime” suficiente, fiecare sfârșit de an face ravagii, surprinzându-i pe oameni în beții, prin localuri, dansând și cu voie bună, cântând, înjurând și numărând... invers. Un singur cuvânt stabilește itinerariul unei mini-vacanțe, face liste de activități, face pregătirile de sfârșit de an, stabilește lista invitaților și intră chiar în intimitatea oamenilor stabilindu-le chiar ora de culcare. Da, despre Revelion este vorba. Nici nu se trezesc din mahmureala și îmbuibarea Crăciunului că deja oamenii încep să vorbească despre Revelion, să programeze, să invite... și totuși, ce este revelionul? 

Prohodul presei scrise

A citi, în sensul efectiv al cuvântului, constituie o activitate foarte personală și formativă care implică și dezvoltă în același timp o inteligență asimilatoare și o judecată critică. (Emile Planchard)

            Într-o anumită scenă din filmul Meet Joe Black (Întâlnire cu Joe BLack), Anthony Hopkins vorbește despre propria afacere, un trust de presă. Când o anumită companie și-a exprimat dorința de a-i cumpăra afacerea, el a replicat foarte nervos: Dreptul și puterea de a informa lumea este un privilegiu, nu o afacere.

           

            La început a fost... cuvântul

            Conștientizând de-a lungul timpului că vorba zboară, și că doar scrisul rămâne, omul și-a rafinat și îmbunătățit atât stilul de exprimare, cât și modul de transmitere a unui mesaj. Să scriem ne-a învățat Dumnezeu (a scris cu degetul pe piatră). De la scribii antici, care investeau timp și energie enormă în copierea manuscriselor pe piei de animale sau papirus, până la apariția tiparului și continunând până azi, scrisul a cunoscut revoluție după revoluție. Astăzi, termenul mass-media definește totalitatea mijloacelor de informare a maselor (radio, tv, presă, internet) (www.dexonline.ro). Presa scrisă ocupă azi un loc de primă importanță în suporturile de difuzare în masă a informațiilor. Apărut, cronologic, înaintea altor medii de difuzare a informației, ziarul este moștenitorul a două tipuri de scriere: cartea și inscripția stradală – cărora le adaugă propriile sale trăsături. Ziarul este înscris în timp: scris pentru a semnala și informa – el spune ce se întâmplă, ce s-a întâmplat sau ce se va întâmpla. (Maria Palicia, Presa scrisă și lecția, Ed. Mirton, Timișoara, 2006, p. 27). Scopul declarat al presei scrise a fost și este acela de a stimula în cititor simțul critic și abilitatea de a sintetiza. 

Nașterea Domnului sau Povestea porcului?

Zeilor panteonului carpatic li se acordă și azi zile de celebrare și sacrificii sângeroase: porcul de Crăciun, mielul la Sangeorz, ori berbecul la Samedru. (Radu Anton Roman)

            „Un animal pentru Europa? Ar fi o idee excelentă. Un animal-emblemă ar apropia mai mult Europa de cetățenii săi”, a declarat Jo Leinen, președintele Comisiei de Afaceri Constituționale din cadrul Parlamentului European, la auzul inițiativei publicației franceze La Tribune. Aceasta se întâmpla în 2009, însă, până ca europenii să își dea propriul animal spre recunoaștere unanimă, New York Times, a ales pentru Europa un taur din bronz. Ce-i drept flatant pentru spanioli, însă restul continentului s-a arătat indignat. Cum să rămână „cocoșul galic” sau vulturul agreat de nemți, austrieci și polonezi, pe dinafară? Plecând de la acest context, Cotidianul a intervievat câțiva specialiști pentru a afla ce animal s-ar potrivi cel mai bine României: „Pentru România, animalul reprezentativ este porcul. E inteligent, dar nu îl deranjează să trăiască în murdărie. Și consumă, consumă, consumă orice, oricum, mult, până se îngrașă, până e obez, până e diform. Și nu îi auzi vocea decât când i-a ajuns cuțitul la os, la propriu. În plus, românii nu pot spune că nu le place porcul. Ei adoră porcul, mai ales când e de mâncat. Și, ce e mai plăcut pentru român decât mâncatul? Ce e mai life-affirming în România decât un grătar la iarbă verde, cu o jertfă porcească?”, a declarat publicitarul Șerban Alexandrescu, Director de Creație la Headvertising. (www.cotidianul.ro)

Povestea plămânilor de fumător

Oamenii se roagă zeilor să le dea sănătate, fără să ştie că stă în puterea lor să o menţină şi că, luptând împotriva ei prin lipsă de măsură, o trădează prin goana lor după plăceri. (Democrit)

           

            5, 4 milioane de persoane renunţă anual la fumat. Cum reuşesc? Simplu... prin moarte. Şi nu este glumă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) raporta că, la nivel mondial, folosirea tutunului este principala cauză pentru aceste decese ce ar putea fi prevenite.(www.who.int/tobacco/mpower/mpower_report_forward_summary_2008.pdf) 

           

Fumule, ridică-mă la cer!

            Etimologic vorbind tutunul provine din cuvântul spaniol tabaco cu origini în limba arawakan şi cea taino a popoarelor din zona caraibelor, începând cu anul 1410, cuvântul arab tabbaq fiind generic pentru plantele medicinale. (www.etymonline.com/index.php?term=tobacco) Tutunul (nicotina tabacum) este originar din Mexic unde, încă din secolul al VI-lea, era folosit de triburile indiene în ritualurile magico-religioase, fumul inhalat provocând stări extatice în scopul comunicării cu forţele supranaturale. Nefiind folosit niciodată în scop recreaţional şi pentru plăcere, tutunul era considerat un dar de la Creator lăsat oamenilor cu scopul de a ridica la cer gândurile şi rugăciunile. (Jack Jacob Gottsegen, Tobacco: A Study of Its Consumption in the United States, 1940, p. 107).

Introdus în Europa de către spanioli, tutunul s-a răspândit iniţial în Franţa, începând cu 1560, dată la care Jean Nicot (Nicotina), ambasadorul Franţei la Lisabona, îi trimite o cutie cu tutun Caterinei de Medici în scopul uşurării stării de migrenă, existând convingerea că tutunul, fumat sau în infuzie, are pronunţate calităţi medicinale. (www.tc.columbia.edu/centers/cifas/drugsandsociety/background/chronologydruguse.html) Ulterior nicotina obţinută din frunzele de tutun a fost folosită ca insecticid. Astăzi recoltarea tutunului se face în mod deosebit pentru producerea ţigărilor, dar este folosit şi în industria farmaceutică, în industria de parfumuri, în cercetările genetice şi ca plantă ornamentală (ex. Regina nopţii). (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tutun)

            Devenit elementul nou în Europa, tutunul a devenit extrem de popular şi a fost introdus rapid pe lista lucrurilor comercializate, acest fapt conducând la o creştere extraordinară a economiei statelor sudice ale SUA, până în momentul înlocuirii cu bumbacul. Un impact deosebit asupra răspândirii şi mai mult a tutunului l-a avut crearea de către James Bonsack a unei maşini de produs ţigări, pentru ca mai apoi compania Brown&Williamson a început să efectueze mutaţii pe tulpina de tutun (Y1), noile ţigări produse conţinând o cantitate aproape dublă de nicotină.

            Când cifrele te omoară

            Cu o rată de 5 ori mai mare în rândul bărbaţilor şi cu o rată zilnică de recruţi de 100.000 copii nu este de mirare că studiile efectuate în anul 2000 surprindeau aproximativ 1, 3 miliarde de fumători. Astăzi se preconizează un număr de circa 1, 45 miliarde de fumători, iar dacă se merge în ritmul acesta în 2025 vor fuma 1, 9 miliarde de oameni. (www.worldbank.org/tobacco/pdf/Guindon-Past,%20current-%20whole.pdf) Totodată, OMS preciza în 2002 că, din cei aproape 1, 3 miliarde de fumători, 1 miliard dintre aceştia locuiesc în ţări dezvoltate, drept pentru care 70 % din totalul deceselor cauzate de fumat sunt în aceste ţări. (www.wpro.who.int/media_centre/fact_sheets/fs_20020528.htm)              

            Şi totuşi fumul... nu ridică la cer

            Când vorbeşti despre fumat raportat la sănătatea populaţiei, trebuie specificat faptul că substanţele cuantificate într-o ţigară (cca. 2 L de fum, 4000 compuşi chimici, 300 toxici, iar 40 cancerigeni) arată că cel ce fumează 1 pachet de ţigări pe zi este supus unei iradieri anuale egale cu cea însumată după efectuarea a 300 de radiografii toracice, rezultând un microbombardament al celulelor organismului ce poate duce la modificarea structurii genetice şi la înmulţirea haotică a celulelor (apariţia tumorilor). Să ne mai mirăm de faptul că fumatul este de cele mai multe ori principalul factor în cazul producerii atacurilor de cord, accidentelor vasculare cerebrale, emfizemelor pulmonare şi cancerului în general (gură, laringe, pancreatic, pulmonar, etc.)? Nu ar mai trebui să surprindă pe nimeni, în cazul acesta, că, potrivit OMS, în secolul XX au murit peste 100 milioane de persoane din cauza fumatului. (http://www.who.int/tobacco/mpower/mpower_report_prevalence_data_2008.pdf)

            În cazul fumatului, nici măcar din punct de vedere social lucrurile nu sunt altfel. Fumatul în public a fost pentru mult timp rezervat bărbaţilor, şi totuşi, când era practicat şi de femei era asociat cu promiscuitatea, în majoritatea cazurilor. În Japonia, în perioada Edo, prostituatele îşi „agăţau” clienţii oferindu-le „un fum”, lucru practicat de prostituate şi în Europa de-a lungul secolului al XIX-lea. (Timon Screech,  „Tobacco in Edo Period Japan” în Smoke, p. 92 - 99) Odată cu Războiul Civil din SUA, fumatul a fost asociat cu masculinitatea şi puterea, fiind totodată imaginea stereotipă a capitalismului. Problemele actuale legate de fumat se rezumă la recrutarea unui număr din ce în ce mai mare de adepţi în toate ţările lumii, principala ţintă fiind copiii şi tinerii, doar Butanul fiind singura ţară din lume unde vânzarea de tutun este ilegală. (www.slate.com/id/2112449) În domeniul social, problemele actuale legate de fumat vizează şi folosirea copiilor muncitori în plantaţiile de tutun pe o scară din ce în ce mai largă, ce scară statisticilor. Aceştia se plâng de salariile mici, de prelungitele ore de muncă, de abuzuri fizice şi sexuale aplicate de supervizori. (http://tobaccofreekids.org/campaign/global/FCTCreport1.pdf) Plângerile acestor copii mai vizează şi suferinţele suportate din cauza unei forme otrăviri cu nicotină, acest contact cu nicotina putând, în timp, să producă alterări permanente ale structurii şi funcţiilor creierului (când frunzele tutunului sunt adunate, nicotina este absorbită la nivelul pielii provocând greţuri, vomă şi ameţeală). (http://en.wikipedia.org/wiki/Tobacco#cite_note-51) Bineînţeles, aceşti copii nu merg la şcoală.         

Din punct de vedere financiar, la nivel global tutunul a devenit o industrie. În fiecare an 6, 7 milioane de tone de tutun se produc în întreaga lume, cei mai mari producători fiind China (39, 6 %), India (8, 3 %) şi Brazilia (7 %). (www.gov.cn/english/2005-10/03/content_74295.htm) Acest fapt trebuie văzut prin contrast cu producţia de hrană, fondurile, timpul, energia şi forţa de muncă necesare producerii acesteia fiind folosite pentru producerea tutunului. Şi vă imaginaţi că fondurile obţinute din industria tutunului vor intra în buzunarul populaţiei marilor producători? Nicidecum! Lucrurile devin şi mai ciudate când analizezi situaţia la nivel de individ. În Indonezia, pătura săraca a societăţii cheltuie în medie pe lună aproximativ 15 % din venituri pentru ţigări, nici Egiptul nesituându-se mai prejos (10 %).

            Studiile recente în domeniul psihologic au reuşit să realizeze profilul personalităţii unui fumător. Aşa după cum relata psihologul Hans Eysenck, extrovertirea este trăsătura cea mai asociată cu fumatul, fumătorii fiind mai înclinaţi spre socializare, impulsivitate şi asumarea riscurilor.

            Vă mulţumim că nu fumaţi!

            Probabil încă de la origini, tutunul a fost supus frecvent unui val de critici atât din partea statului, cât şi din partea liderilor religioşi. Murad al IV-lea, sultanul Imperiului Otoman (1623 - 1640) a fost printre primii care au interzis fumatul, argumentându-şi poziţia prin prejudiciile publice aduse (morale şi sanitare). În 1634, Patriarhul Moscovei a interzis vânzarea tutunului şi a condamnat bărbaţii şi femeiile care ar fi îndrăznit să nu ţină cont de interdicţie. În vest, liderul Bisericii, Urban al VII-lea a condamnat fumatul printr-o bulă papală în anul 1642. Sloganul Tutunul dăunează grav sănătăţii, aşa cum este el cunoscut astăzi, îşi are originea în Germania nazistă, acolo unde Hitler a condamnat fumatul ca fiind un obicei ce asigură cheltuirea banilor. (http://books.google.com/The+Nazi+War+on+Cancer#v=onepage&q&f=false)

Astăzi, din cauza numeroaselor efecte negative pe care fumatul le aduce populaţiei, foarte multe guverne au introdus accize pentru ţigări, în scopul reducerii numărului consumatorilor de tutun. În 1997, Danemarca înregistra cel mai ridicat preţ pe pachetul de ţigări: 4, 02 dolari, în timp ce la polul opus se afla Taiwanul cu o taxă de doar 0, 62 dolari. Bineînţeles că acest fapt a încurajat piaţa la „negru”, doar în Regatul Unit al Marii Britanii vehiculându-se ideea că 68 % din comerţul cu ţigări ar proveni din traficul la „negru”. (www.the-tma.org.uk/tobacco-smuggling.aspx) Alte state, precum Japonia, în vederea protejării populaţiei de fumul exhalat de fumători, a introdus în spaţiile aglomerate anumite camere ventilate special pentru fumători. Alte guverne au adoptat legi care interzic comercializarea ţigărilor copiilor care nu au vârsta de 16 ani (Olanda, Austria, Belgia, Danemarca) sau 18 ani (Germania şi Mare Britanie). Deşi majoritatea statelor au legi care reglementează vânzarea ţigărilor copiilor sub o anumită vârstă, dacă vei călători în China, Turcia şi chiar în România, vei observa că în general copiii nu întâmpină absolut nicio problemă în cumpărarea ţigărilor şi, de asemenea, un lucru interesant este şi faptul că, de cele mai multe ori, ei sunt trimişi să cumpere astfel de produse de proprii părinţi. Nu în ultimul rând, sunt şi state care au interzis vehement fumatul în spaţiile publice, incluzând aici şi barurile şi restaurantele (Irlanda, Estonia, Olanda, Finlanda, Canada, Australia, Portugalia etc.)

            Azi, ţigara, asociată de cele mai multe ori cu o cafea, cu o cola, cu un „şpriţ”, este dorinţă, este plăcere şi mai mult decât atât, este nevoie. Şi ca fumător şi ca nefumător... să nu uiţi că fumul este supărător pentru nefumători (obligaţi să fumeze pasiv), că fumatul constituie un exemplu negativ pentru copii, nepoţi, tineri. Să nu uiţi că fumând te schimbi: respiraţia, transpiraţia, hainele, maşina şi chiar casa vor mirosi altfel. Să mai pun pe listă dinţii îngălbeniţi, păr îngroşat, pete galbene pe degete, pe buze şi riduri premature? Să nu mai vorbesc de nenumăratele riscuri din punct de vedere al sănătăţii la care te expui: infarct miocardic, amputaţii, cancer, impotenţă, etc. Să mai adăugăm şi efectele negative din punct de vedere financiar? Ai făcut vreodată calcule legate de cheltuielile unui fumător? Să fumeze doar 1 pachet pe zi (8 lei – deşi ştiu că unele pachete costă mai mult), în 20 de ani şi-ar putea lejer permite o Dacia Duster. Şi dacă nu te-am convins încă să încetezi să fumezi sau să nu încerci niciodată, încearcă un experiment pe care l-am testat. Cumpără un pachet de ţigări, o seringă şi introdu puţină vată în ea. Ataşază-i acul şi introdu-l, pe rând, în filtrul a 10 ţigări. Te vei afuma puţin, însă “pufăie” puţin (nu cu gura, ci cu seringa) Te vei mira de ce rămâne în seringă.

Nu ştiu care este povestea plămânilor tări. Ştiu doar că tutunul promite plăcere, dar în realitate aduce numai durere. Promite frumuseţe, dar te schimbă, te face urât. Promite să-ţi fie cel mai bun prieten, însă în realitate e cel mai mare duşman. Alegerea... te priveşte personal!

Spiritualitate fără mâncare

Feriţi-vã de a măsura postul cu o simplă înfrânare în ale mâncării. Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă diavolul care, deşi nu mănâncă nimic, nu încetează să păcătuiască

 (Vasile cel Mare)

            Pe 13 martie 2010, autorităţile americane au înregistrat decesul unei femei de 55 de ani, din Florida. Nimic neobişnuit. Şi totuşi... dacă adăugăm faptul că femeia a murit singură, în pat, încuiată în cameră, în timpul unui post religios lung prelungit, nu-i aşa că lucrurile se schimbă? Pe 7 februarie, Evelyn Boyd şi-a rugat soţul, un pastor penticostal, să nu o deranjeze în camera ei, deoarece se află într-un post prelungit. Pe 5 martie, membrii familiei au forţat uşa constatând doar decesul acesteia. Soţul a declarat, publicaţiei The New York Times, că nu a verificat deloc starea soţiei sale în tot acest timp, deoarece ea făcea ceea ce Dumnezeu i-a cerut să facă, aşa că i-a respectat intimitatea.

            Postul prin lume

            Cunoscut în mai toate tradiţiile şi culturile lumii din vremuri străvechi ca o cale de desăvârşire spirituală, prin post s-a înţeles abţinerea totală sau parţială de la mâncare sau băutură pentru o perioadă de timp, incluzând de multe ori abstinenţă sexuală sau doar abstinenţă de la consumarea unor anumite feluri de mâncare.

             În mai toate religiile lumii, omul a asociat postului şi rugăciunea din dorinţa de a se apropia de divinitate. În credinţa bahai, postul durează de la răsăritul soarelui până la apus şi înseamnă abstinenţă atât de la mâncare, cât şi de la apă (chiar şi de la fumat) a tuturor credincioşilor cu vârste cuprinse între 15 şi 70 de ani. Excepţie de la această regulă fac cei care nu sunt incluşi între aceste vârste, cei bolnavi, gravidele sau femeile aflate la menstruaţie. Shoghi Effendi, superiorul credincioşilor bahai, declara faptul că postul este un simbol, o aluzie la abstinenţa de la egoism şi dorinţe carnale. (http://reference.bahai.org/en/t/se/DG/dg-71.html#pg28)

            În budism, călugării şi călugăriţele nu mai mănâncă după masa de prânz. Acest fapt nu este văzut neapărat ca un post, ci mai degrabă un exerciţiu spiritual în vederea meditaţiei şi pentru o sănătate bună, el nefiind însă practicat deloc de budiştii de rând. (http://en.wikipedia.org/wiki/Fasting) Vorbind despre hinduism, trebuie specificat faptul că postul este parte integrantă a acestuia, observându-se numeroase practici bazate pe crezuri personale şi obiceiuri locale. Deşi se presupune că în timpul postului credinciosul nu se va atinge de produse animale, laptele este totuşi socotit o excepţie de la această regulă.

            În Islam, postul este al patrulea din cei cinci stâlpi de bază ai credinţei. Pentru un musulman, să postească aproximativ o lună este o datorie morală în timpul Ramadanului. Este interzisă în timpul postului consumarea alimentelor, băuturilor (chiar a apei), implicarea în activităţi sexuale, mânia sau fumatul. În timpul postului, şi mai ales în timpul Ramadanului, musulmanii se străduiesc să-şi purifice trupul şi sufletul, arătând totodată compasiune, milă şi generozitate faţă de semeni. Postul este obligatoriu, excepţie de la această regulă făcând doar preadolescenţii, cei bolnavi foarte serios, gravidele, femeiile aflate în perioada menstruaţiei şi persoanele în vârstă incapabile din punct de vedere fizic să ia parte la sărbătoare.

            La iudei, postul înseamnă abţinerea completă de la mâncare şi băutură (inclusiv apa). Până şi spălatul dinţilor şi folosirea medicamentelor (cu mici excepţii) sunt interzise în timpul postului sărbătorii Yom Kipur (Ziua Ispăşirii). A doua zi importantă din punct de vedere al postului este Tisha B’Av, ce constă într-o comemorare a distrugerii Templului de către babilonieni, romani, dar şi a multiplelor tragedii ce s-au abătut asupra evreilor de-a lungul timpului(Holocaustul). Atmosfera din timpul acestor sărbători este profundă şi tristă.   

            Pentru catolici, postul înseamnă pe de o parte abstinenţă de la mâncărurile cu carne în zilele de vineri, iar pe de altă parte înseamnă a mânca puţin (fără carne), o dată pe zi, în ziua când începe postul Paştelui şi în Vinerea Mare. În afară de aceste reglementări generale, fiecare catolic poate posti când şi cum doreşte. Papa Pius al XII-lea a fost cel care a înlesnit iniţial regulile în ceea ce priveşte postul catolic, în anul 1956, iar papa Paul Pius al XII-lea, în constituţia sa apostolică Paenitemini, a schimbat efectiv cerinţele stricte ale postului romano catolic. Pe lângă cele menţionte, trebuie să amintim şi postul euharistic, ce implică abţinerea credinciosului de la orice, cu excepţia apei şi a medicamentelor, cu o oră înainte de a primi euharistia şi postul negru folosit de călugări, şi indivizi luaţi în particular, care practică chinuirea trupului şi ascetismul.

            În Cartea pentru rugăciuni uzuale a Bisericii Anglicane sunt prescrise zile de post şi abstinenţă, însă de când aceasta s-a despărţit de Biserica Catolică nu a existat o regulă cu privire la modul în care acestea să fie păstrate. În mod individual însă, anglicanii, sunt liberi să aleagă ce cale de abstinenţă să urmeze în zilele acestea de post. Interesant este că unele dioceze, cum este cea din Sydney, Australia, îi descurajează pe enoriaşi să postească, chiar în timpul postului Paştelui.

            Cât despre ortodoxism, postul este o disciplină spirituală foarte importantă, acoperind numeroase zile de peste an. Fie că este vorba de Crăciun sau Paşte, postul ortodox este o perioadă de dietă vegană, demonstrată prin abţinerea de la produsele de origine animală, ulei (cu excepţia celui de măsline) şi de la vin. În ortodoxism sunt două feluri de a posti. Postul ascetic reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi, implicând şi reducerea semnificativă a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului. Postul totală în schimb (postul negru) este văzut ca renunţarea totală la mâncare şi băutură pentru o durată scurtă de timp (1 sau 2 zile).

            În protestantism, reformatorii au criticat destul de aspru posturile ca fiind doar un ritual, o ceremonie, care niciodată nu poate aduce mântuire unei persoane. Credincioşii anabaptişti au postit de obicei individual, postul nefiind reglementat de nicio autoritate ecleziastică. (www.wvup.edu/academics/humanities/Oldaker/german_anabaptist_faith_groups.htm) Alţi protestanţi, aşa cum au fost metodiştii, au inclus postul, alături de rugăciune, în experienţa lor spirituală personală. Tot aşa şi Biserica Lutherană a încurajat postul, existând numeroase asemănări cu postul catolic, de la postul Paştelui până la postul euharistic, excepţie făcând faptul că postul nu este neapărat necesar pentru primirea acestui sacrament. (www.lcms.org/pages/wPage.asp?ContentID=246&IssueID=19) Plecând de la ideea că Duhul Sfânt îi călăuzeşte neîncetat, Biserica Penticostală este adepta atât a posturilor scurte, cât şi a celor extinse. Postul normal implică doar consumarea apei, pe când în timpul postului negru nu se consumă efectiv nimic, nici măcar apă. În rândul lor, este foarte popular postul lui Daniel (postul parţial), în care doar o anumită categorie de alimente sunt consumate (de obicei fructe şi legume).

Postul: dieta momentului

Plecând de la premize spiritual-religioase, oamenii au trecut postul, uşor şi sigur, din sfera sacrului în aria profanului. De la pierderea în greutate până la proteste sociale şi motive medicale, postul a devenit laitmotiv pentru numeroase practici moderne.

Odată cu înfiinţarea Casei Internaţionale a Rugăciunii pe 7 mai 1999, de Mike Bickle, a fost promovat postul mirelui, prevăzut să dureze lunea, marţea şi miercurea, în fiecare lună, scopul acestui post fiind acela al intimităţii cu Christos, care este decris în Biblie ca Mirele Bisericii. Totodată, postul a început să fie folosit pe o scară tot mai largă şi în domeniul medical, fiind recomandat ca procedură preliminară pacienţilor care urmează să fie anesteziaţi. (www.abcnews.go.com/Health/WomensHealth) Reprezentând şi principalul mijloc de vindecare şi transformare a fiinţei umane prin eliminarea otrăvurilor din organism, postul a fost recomandat în tot mai multe cazuri de boală. Există chiar clinici în Austria, Elveţia şi SUA, care s-au specializat în practica terapiei şoc a medicinei naturiste, practică ce constă în aplicarea de către medici cu experienţă în domeniu a unui program naturist riguros pacienţilor diagnosticaţi cu boli considerate incurabile, postul fiind elementul central. (www.vindecare.go.ro/terapie/postul.htm) Cu cât privim mai mult la el, cu atât realizăm că postul este ca un buton pentru resetarea întregului organism, declara Andreas Michalsen, director al Institului pentru Medicina Integrativă, Universitatea Essen. (www.newsweek.com/id/45119)

Astăzi, postul a devenit chiar o metodă de protest sau un mijloc de a atrage atenţia, fiind cunoscut drept greva foamei. Cartea Recordurilor a înregistrat un record în ce priveşte greva foamei (fără necesitatea de hrănire forţată) de 90 de zile, 11 august – 12 noiembrie 1920, de către John şi Peter Crowley, Thomas Donovan, Michael Burke, Michael O'Reilly, Christopher Upton,  John Power, Joseph Kenny şi Sean Hennessy, în închisoarea Cork. (http://en.wikipedia.org/wiki/Hunger_strike) Notabile în acest sens mai sunt şi greva doctorului şi politicianului David Swann din decembrie 2007, al lui Mia Farrow, aprilie 2009, pentru a atrage atenţia asupra crizei umanitare din Darfur. Se pot aminiti şi eforturile depuse de Bobby Sands şi ale altor deţinuţi în anul 1981, când au protestat pentru drepturi mai bune în închisorile Irlandeze. Zece oameni au supravieţuit grevei care a durat aproape 73 de zile. (http://en.wikipedia.org/wiki/Fasting) De asemenea, efortul depus de Barry Horne pentru drepturile animalelor merită semnalat. După patru greve ale foamei, ultima şi cea mai lungă (68 de zile), l-a lăsat fără un rinichi şi parţial orb.

Şi probabil ceea ce este peste limita înţelegerii multora, un ritual jainist prevede moartea voluntară prin... post, adepţii acestui cult susţinând că Santhara (aşa cum este cunoscut în rândul lor obiceiul acesta) nu ar trebui considerat suicid. Potrivit presei Indiene, mai mult de 200 jainişti practicanţi ai Santhara mor în fiecare an în India. (www.expressindia.com/news/fullstory.php?newsid=74730)

Resuscitarea postului

Privind la modul în care este practicat postul în diferite denominaţiuni, la ceea ce numim post astăzi, nu pot să nu mă întreb: Oare aceasta este postul plăcut lui Dumnezeu: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi placută Domnului?(Isaia 58, 5) Oare programele de slăbit, curele de detoxifiere, post-terapia şi grevele foamei, chiar sunt postul plăcut lui Dumnezeu? Postim... în schimb ne ciorovăim şi ne certăm, batem răutăcios cu pumnul... (Isaia 58, 4)

Atunci, de ce postim, la ce ajută postul? Nu postim pentru că vegetarianismul este la modă, sau pentru a slăbi, sau pentru a respecta o tradiţie. Postul niciodată nu-L schimbă pe Dumnezeu, însă ne poate schimba pe noi astfel încât să ne putem apropia de Dumnezeu. Postim pentru nevoiile altora, înaintea unor decizii importante sau când trecem prin încercări. Este extrem de eficient pentru a-L sluji aşa cum trebuie pe Dumnezeu. Postul întăreşte rugăciunea, exprimând totodată pocăinţa. Postul ne aduce aminte că noi nu trăim doar cu pâine şi că mâncarea nu ne susţine aşa cum o poate face doar Dumnezeu.

Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. (Isaia 58, 6 – 7).

Făcând aşa vom înţelege ce înseamnă cu adevărat... POSTUL!